Ministerul Culturii lansează sesiunea de finanțare prin Programul ACCES, dedicată operatorilor culturali independenți

Ministerul Culturii lansează sesiunea anuală de finanțare prin Programul ACCES, dedicată și anul acesta operatorilor culturali din zona independentă. Domeniile pentru care se pot transmite oferte culturale sunt: teatru, muzică, dans, arte vizuale, cultură scrisă.

Suma alocată pentru finanţarea sesiunii de selecţie în cadrul Programului ACCES 2022 este de 1.000.000 lei. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect / o acțiune culturală este de 50.000 lei.

Pentru a fi eligibile, ofertele culturale depuse în cadrul Programului ACCES 2022 trebuie să se desfăşoare în intervalul  9 iulie – 9 octombrie 2022.

Dosarul de participare va fi transmis în format fizic, pe adresa Ministerului Culturii- Bulevardul Unirii nr. 22, sector 3, București – pentru Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană, cu mențiunea pe plic „Proiect  Program ACCES 2022”.

Data limită pentru transmiterea dosarului de participare este 31 mai 2022, data poștei.

Dosarul de participare depus trebuie să cuprindă următoarele documente:

  1. Cererea de finanţare nerambursabilă tipizată, completată şi semnată de către reprezentantul legal al solicitantului (Anexa nr. 2). Cererea de finanţare nerambursabilă se completează prin descărcarea formularului tipizat, de pe website-ul oficial al Ministerului Culturii – www.cultura.ro.
  2. Copia, certificată „conform cu originalul” şi semnată pe fiecare pagină, a hotărârii judecătoreşti de înfiinţare, definitivă şi irevocabilă, care să ateste personalitatea juridică, unde este cazul.
  3. Copia, certificată „conform cu originalul” şi semnată pe fiecare pagină, a actului constitutiv, a statutului şi a actelor doveditoare ale sediului (contract de comodat/ de închiriere etc, după caz, aflate în termenul de valabilitate) şi patrimoniului ale solicitantului, precum şi actele adiţionale, după caz.
  4. Copia certificată “conform cu originalul” a certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, actualizat (unde este cazul, în conformitate cu legislaţia în vigoare) și copie a certificatului de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului (unde este cazul, în conformitate cu legislaţia în vigoare).
  5. Certificatul de atestare fiscală eliberat de ANAF, în original, aflat în termenul de valabilitate.
  6. Certificatul de atestare fiscală eliberat de administrația publică locală, în original, aflat în termenul de valabilitate.
  7. Copia, certificată “conform cu originalul”, a Certificatului de înregistrare fiscală.
  8. Declarația privind calificarea sprijinului financiar nerambursabil acordat conform Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare, raportată la prevederile ajutorului de minimis. (Anexa nr. 3)
  9. Dovada existenței altor surse de finanțare proprii sau atrase: Declarații pe propria răspundere ale solicitantului privind contribuția proprie sau atrasă,  însoțite de extrase de cont bancar, după caz; Contracte de sponsorizare, după caz; Scrisori de intenție, după caz; alte forme de sprijin financiar din partera unor terți.
  10. CV-urile membrilor echipei.
  11. OPIS al dosarului semnat de către solicitant. Dosarul va avea numerotată fiecare pagină din conținutul dosarului. În OPIS va fi indicat numărul paginii la care se găsește documentul și specificat numărul de pagini pe care îl are fiecare document în parte.
Citeste și:  Ceremonie dedicată Marii Britanii, astăzi, la Castelul Peleș

Documente anexate:

Norme ACCES 2022Cerere de finanțare (Anexa 2)Declarație de ajutor de minimis (Anexa 3)Grilă evaluare ACCES 2022Contract o tranșă ACCES 2022Contract două tranșe ACCES 2022

Toate informaţiile legate de modul de aplicare pentru această sesiune de finanţare nerambursabilă, procedura de selecţie a ofertelor culturale din cadrul Programului ACCES 2022, organizarea şi funcţionarea comisiilor, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor, se regăsesc în documentele de mai sus.

CALENDARUL SESIUNII DE FINANȚARE A PROGRAMULUI ACCES 2022

Perioada de depunere a ofertelor culturale2– 31 mai 2022
Perioada de selecție administrativă a ofertelor depuse 2 – 6 iunie 2022
Perioada de evaluare a ofertelor culturale 7 – 14 iunie 2022
Afișarea pe website-ul Ministerului Culturii, www.cultura.ro, a rezultatelor preliminare a selecției dosarelor 15 iunie 2022
Perioada de depunere a contestațiilor*16 – 20 iunie 2022
Perioada de soluționare a contestațiilor21 – 22 iunie 2022
Afișarea pe website-ul Ministerului Culturii, www.cultura.ro, a rezultatelor finale a selecției dosarelor 23 iunie 2022
Semnarea contractelor 24  iunie – 8 iulie 2022

*Se vor lua în considerare numai contestațiile depuse în zilele lucrătoare, respectiv zilele de 16,17 și 20 iunie 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.