Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a postat în consultare publică, potrivit principiului transparenței decizionale (Legea 52/2003), proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării.
Având în vedere preluarea Ministerului Cercetării și Inovării, cât și preluarea în cadrul MEC a personalului aferent Organismelor Intermediare (O.I.), care până în prezent au activat în cadrul inspectoratelor școlare județene, a rezultat un număr maxim de 770 de posturi.
Acestea reprezintă:
– 518 posturi din fostul MEN (Ministerul Educației Naționale)
– 157 de posturi din fostul MCI (Ministerul Cercetării și Inovării)
– 95 de posturi din cadrul Organismelor Intermediare (O.I.).
Propunerea de Hotărâre de Guvern nu presupune reducerea sau mărirea numărului de posturi, ci reprezintă rezultatul reorganizării, conform OUG nr. 68/2019, care prevede măsuri de organizare și reorganizare a ministerelor.»