Ministerul Mediului, Asociația Municipiilor și Consiliul Județean Brașov, partenerii primăriei în cadrul Forumului Orașelor Verzi

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Asociația Municipiilor din România* au semnat acorduri de parteneriat cu municipiul Brașov pentru organizarea Conferinței de politici publice de mediu din cadrul Forumului Orașelor Verzi, care beneficiază și de Înaltul Patronaj al Președintelui României și care va avea loc în perioada 9-11 septembrie la Brașov. Consiliul Județean Brașov s-a alăturat și el acestui demers, prin aprobarea unei hotărâri de participare cu suma de 24.000 de lei la organizarea Conferinței.

„În luna septembrie, Brașovul va găzdui Forumul Orașelor Verzi, un eveniment despre sustenabilitate de mediu, despre dezvoltare durabilă și despre cum creștem calitatea vieții în orașele noastre. Este prima ediție a unui eveniment care își propune să promoveze obiectivul <Brașov: capitala verde a României>. Conferința de politici publice, la care avem deja confirmări de participare din partea unor speakeri importanți din România și din străinătate, este un pilon al acestui eveniment. Faptul că avem deja Înaltul Patronaj al Președintelui României și parteneriatul Ministerului Mediului, Asociației Municipiilor din România și Consiliului Județean Brașov este deja o confirmare că Brașovul poate fi un oraș care să fie un reper important pentru politicile de mediu din România și, în viitor, din Europa de SE. Sper ca toate municipalitățile din România să participe la această conferință, pentru că eforturile de a reduce poluarea și a combate efectele schimbărilor climatice vor avea succes doar dacă acționăm accelerat și împreună”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban.

Potrivit ministrului mediului, Barna Tánczos, în contextul concluziei experților ONU în privința schimbărilor climatice majore, publicate luni sub forma raportului „Cod roșu pentru umanitate“, misiunea FOV este de a transmite un mesaj concret privind dezvoltarea urbană durabilă:

„Recent, omenirea a primit cel mai puternic avertisment lansat vreodată: «Codul roșu pentru umanitate», un semnal ONU privind intensitatea schimbărilor climatice de azi și de mâine. Orașele de pretutindeni sunt centre de activitate economică și socială. La Forumul Orașelor Verzi avem o misiune importantă împreună: să preschimbăm codul roșu pentru umanitate în codul verde al vieții și dezvoltării urbane durabile“, a transmis Barna Tánczos, ministrul .Mediului, Apelor și Pădurilor.

Citeste și:  Peste 2 milioane de țigarete, în valoare de 480.000 de euro, descoperite la vamă

„Asociația Municipiilor din România, în calitate de partener al Forumului Orașelor Verzi, încurajează municipiile membre să ia parte la evenimentele pregătite de Municipiul Brașov în cadrul acestui forum. FOV reprezintă un context de învățare dedicat autorităților locale, centrale și cetățenilor pe care îi încurajăm să participe la activitățile special pregătite pentru aceștia. Administrațiile publice de la nivel local au responsabilitatea de a se implica în dezvoltarea comunităților, iar astfel de contexte reprezintă un mediu prielnic schimburilor de bune practici între specialiști și reprezentanții autorităților și conduc la inovație în sectorul public și creșterea calității vieții prin identificarea de soluții pragmatice.

Potrivit președintelui Asociației Municipiilor din România, primarul Clujului, Emil Boc, parteneriatul dintre AMR și FOV subliniază solidaritatea în ceea ce privește susținerea proiectelor pe care le inițiază individual municipiile, dar și atenția acordată conceptelor de digitalizare, dezvoltare durabilă, orașe verzi, mobilitate urbană, transport alternativ, managementul deșeurilor, gestionarea spațiilor verzi, reconversie urbană, calitatea aerului, subiecte care sunt de interes atât pentru autorități, cât și pentru beneficiarii serviciilor publice, cetățenii. „Asociația Municipiilor din România, în calitate de partener al Forumului Orașelor Verzi, încurajează municipiile membre să ia parte la evenimentele pregătite de Municipiul Brașov în cadrul acestui forum. FOV reprezintă un context de învățare dedicat autorităților locale, centrale și cetățenilor, pe care îi încurajăm să participe la activitățile special pregătite pentru aceștia. Administrațiile publice de la nivel local au responsabilitatea de a se implica în dezvoltarea comunităților, iar astfel de contexte reprezintă un mediu prielnic schimburilor de bune practici între specialiști și reprezentanții autorităților, și conduc la inovație în sectorul public și creșterea calității vieții, prin identificarea de soluții pragmatice“, a declarat Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România.

Citeste și:  România a fost ținta unei campanii de interferență electorală

„Forumul Orașelor Verzi va fi evenimentul în urma căruia sunt convins că Brașovul își va consolida poziția de frunte la nivel național și internațional în rândul orașelor prietenoase cu mediul. Avem nevoie să conștientizăm la nivelul tuturor comunităților locale că politicile durabile de mediu sunt singurele care ne pot ajuta să transformăm orașul sau satul în care trăim în oaze de curățenie, liniște, aer curat și natură protejată, în așa fel încât să nu compromitem calitatea vieții generațiilor viitoare. Consiliul Județean Brașov își reafirmă sprijinul pentru politicile «verzi» în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială sustenabilă, gestionarea deșeurilor, mobilitatea ecologică și implementarea conceptului Smart City în cât mai multe localități ale județului nostru”, a spus la rândul său președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.

Reamintim că Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de mediu organizat în perioada 6-12 septembrie 2021, care își propune să transforme Brașovul în capitala verde a României și centrul european al dezbaterilor de mediu.

Evenimentul este structurat pe trei categorii de activități: o Conferință internațională de politici publice (9-11 septembrie 2021), activități inițiate de municipalitate, împreună cu partenerii instituționali și comerciali, pentru promovarea acțiunilor verzi (6-12 septembrie 2021), și activități de educare, informare și conștientizare, derulate de ONG-uri și finanțate cu sprijinul municipalității prin Ghidul de finanțare FOV.

Teme principale ale conferinței internaționale vor fi: Mobilitate și transport alternativ, Managementul deșeurilor, Gestionarea spațiilor verzi și reconversia urbană, Calitatea aerului, Oportunități de finanțare nerambursabilă prin Green Deal și alte mecanisme.

Citeste și:  Patru partide proeuropene – PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul minorităților naţionale – au convenit constituirea unei coaliţii

Publicul țintă principal al conferinței este format din 200 de reprezentanți ai autorităților locale și naționale din România (primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni, funcționari publici din compartimente de mediu și fonduri europene), care doresc să învețe cum să abordeze tema sustenabilității în comunitățile lor, de la specialiști români și străini care le vor oferi exemple de bune practici testate deja în alte orașe din România sau din alte țări ale Europei.

Pe de altă parte, pentru brașoveni și chiar turiști, în săptămâna 6-12 septembrie,  în diferite locuri din Brașov vor avea loc evenimente pe teme de mediu, organizate fie de către ONG-urile care au aplicat la finanțarea nerambursabilă oferită de municipalitate în acest sens, fie de către partenerii municipalității.

*Asociația Municipiilor din România (AMR) este înființată în anul 1990, este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală și apolitică, constituită în vederea promovării și protejării intereselor comune ale autorităților administrației publice locale, pentru soluționarea și gestionarea nevoilor publice în numele și pentru interesul colectivităților locale. În prezent, AMR include toate cele 103 municipii din România, precum și cele 6 sectoare ale Municipiului București, însumând 109 membri, care reprezintă aproximativ 10,5 milioane de locuitori. AMR are un birou de reprezentare pe lângă instituțiile Uniunii Europene (UE), la Bruxelles, este reprezentată în Comitetul Regiunilor (CoR), Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR) și Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei (CPLRE), este membru al Asociației Orașelor și Regiunilor Europene pentru Cultură “Les Rencontres” și al Asociației Agențiilor pentru Democrație Locală (ALDA), și este este membru fondator al Federației Autorităților Locale din România (FALR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.