Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu, în Bulgaria: Aderarea la Spaţiul Schengen şi situaţia de securitate de la Marea Neagră, printre subiectele discutate cu omologul bulgar

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a efectuat luni, 5 februarie 2024, o vizită oficială la Sofia, la invitația viceprim-ministrului și ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, Mariya Gabriel.

Cu acest prilej, ministrul român a avut o rundă de consultări politico-diplomatice cu omologul bulgar, precum și o primire la Președintele Rumen Radev și respectiv la Prim-ministrul Nikolai Denkov. Vizita s-a derulat în contextul unui dialog dinamic și aprofundat, subsumat Parteneriatului Strategic bilateral.

În cadrul consultărilor cu omologul bulgar, ministrul Luminița Odobescu a salutat evoluțiile pozitive recente privind avansarea proiectelor de infrastructură de interes major pentru ambele state – proiectul FastDanube, respectiv construcția unui nou pod peste Dunăre, de natură să contribuie semnificativ la consolidarea interconectivității regionale.

În planul agendei europene, ministrul Luminița Odobescu a exprimat sprijinul ferm al României pentru avansarea extinderii ca politică europeană cheie, atât în ceea ce privește Balcanii de Vest, cât și față de candidații estici, Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

În ceea ce privește aderarea celor două țări la spațiul Schengen, a fost convenită menținerea unei coordonări strânse pentru transpunerea în practică a Deciziei luate în decembrie anul trecut privind aplicarea integrală de către România și Bulgaria a acquis-ului Schengen, precum și în vederea obținerii, cât mai curând posibil, a Hotărârii privind ridicarea controalelor la frontierele terestre.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor cu partea bulgară a fost legat de situația de securitate de la Marea Neagră, marcată de războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. În acest context, a fost evidențiat interesul comun pentru consolidarea și dezvoltarea cooperării pe linie de apărare și securitate, atât în plan bilateral, cât și în cadrul NATO.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

În întrevederea cu Președintele Rumen Radev, ministrul român al afacerilor externe a evidențiat importanța Parteneriatului Strategic bilateral, stabilit în urmă cu un an, prin semnarea de către Președinții Klaus Iohannis și Rumen Radev a declarației care a consemnat ridicarea relației la acest nivel, ceea ce a oferit un cadru consolidat pentru extinderea cooperării dintre cele două state vecine. În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte privitoare la securitatea regională și la importanța continuării unei coordonări strânse în plan european și internațional.

De asemenea, primirea la Prim-ministrul Nikolai Denkov a oferit oportunitatea reconfirmării interesului comun pentru extinderea și diversificarea cooperării economice și sectoriale bilaterale. Au fost abordate teme de interes central pentru București și Sofia precum coordonarea asupra dosarelor prioritare în plan UE, cu accent asupra finalizării cât mai rapide a procesului de aderare la spațiul Schengen. Nu în ultimul rând, discuțiile cu șeful executivului Bulgariei s-au aplecat asupra demersurilor privind consolidarea interconectivității regionale în domeniul transporturilor și energiei, în conformitate cu cele convenite în cadrul Reuniunii trilaterale a Prim-miniștrilor României, Bulgariei și Greciei, desfășurată la Varna, la 9 octombrie 2023. Nu în ultimul rând, ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a reconfirmat interesul pentru extinderea și diversificarea cooperării economice și sectoriale bilaterale.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

La finalul consultărilor, cei doi miniștri au susținut declarații comune de presă. Declarațiile ministrului Luminița Odobescu sunt disponibile în format video, aici: https://www.mae.ro/node/63972

Transcriptul declarațiilor ministrului afacerilor externe al României este disponibil aici: https://www.mae.ro/node/63971.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.