Ministrul Finanțelor a amânat toate concursurile din ANAF programate în noiembrie

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a semnat ordinul pentru amânarea până în martie a concursurilor din ANAF programate pentru luna noiembrie, a precizat acesta în cadrul unei conferințe de presă.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a precizat că se dorește schimbarea regulilor de organizare a concursurilor pentru transparentizarea acestora. „Nu putem accepta ca conducători de instituții publice, la final de mandat, să declanșeze concursuri la scară largă, concursuri viciate, la care nu pot participa toți aceia care ar dori pe pozițiile scoase la concurs. Mai ales nu acceptăm ca modurile cum se organizează concursurile. Intenționăm să modificăm regulile privind organizarea concursurilor publice, intenția noastră este să asigurăm transparentă totală, publicitate pentru fiecare post scos la concurs, criterii foarte clare de evaluare, iar de asemenea în comisiile de selecție să fie introduși, pe lângă reprezentanții conducerii politice sau conducători cu statut de funcționari public, și reprezentanți ai mediului academic care să facă o evaluare obiectivă”, a spus primul ministru.
  
El a notat că trebuie depășită perioada când „angajările erau făcute prin ușa din dos” sau pe baza „carnetului de partid”.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

În ceea ce privește demiterea șefei ANAF, acesta a spus că ministrul Finanțelor va face o analiză și va lua o decizie care se impune.

ANAF a inițiat în octombrie 66 de concursuri pentru ocuparea de posturi de directori și șefi în cadrul regionalelor și apratului central din București al agenției.

Florin Cîțu și-a preluat mandatul de ministru al Finanțelor Publice, în prezența premierului Ludovic Orban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.