Mircea Rednic finanţează din nou Dinamo. Gestul „Puriului”, de care nimeni nu a ştiut până acum: „Este o situaţie care mă surprinde în ultima perioadă”

Situaţia financiară de la Dinamo pare una din ce în ce mai complicată şi grea de gestionat. Ultima reacţie a lui Mircea Rednic e clară, iar pentru ultimele două deplasări antrenorul a scos din priopriul buzunar bani pentru plata motorinei şi asigurării autocarului.

Astfel, Rednic a tras un semnal de alarmă şi asupra fanilor, care critică jucătorii deşi Dinamo nu mai are nici finanţe pentru strictul necesar şi chiar mai puţin de atât.

„Care fani? Este acelaşi fan care critică jucătorii şi care îşi dă cu părerea. Acest fan ştie că noi nu am avut bani să plătim motorina să facem două deplasări la Buzău şi Ploieşti? El ştie că autocarul nu avea asigurare şi a trebuit să plătească Rednic şi motorină şi asigurare? El ştie că Rednic a renunţat la o parte din salariu ca să închiriem patru maşini? El ştie că deplasarea viitoare o plăteşte tot Rednic pentru că nu avem bani?

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Eu cred că este o părere a lui şi a altora pentru că nu avem rezultate, şi este normal să fie aşa. Este o situaţie care mă surprinde în ultima perioadă, pentru că DDB, din punct de vedere financiar, de când am venit eu, a scăzut.

Acum când avem mai multă nevoie, pentru că am spus care sunt problemele. Am avut o discuţie cu mai mulţi reprezentanţi ai DDB. Ei au făcut un efort mare de tot şi Dinamo continuă în Liga I pentru că ei s-au implicat, şi cu salarii, şi au acoperit şi datoriile la stat.

Eu am un respect deosebit pentru suporteri, dar nu apărem aşa dintr-odată să destabilizăm. Avem nevoie de fani, chiar dacă se manifestă negativ faţă de jucători. Asta e clar. Nici vorbă de discuţii”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul conferinţei de presă premergătoare partidei cu FC U Craiova.

Citeste și:  Vlad Covaliu a devenit campion mondial la sabie la juniori! Performanţă remarcabilă în Arabia Saudită

Dinamo – FC ”U” Craiova, vineri, ora 20:30, în direct pe Look Sport+ şi PrimaPlay
Meci extrem de interesant din subsolul clasamentului, vineri, de la ora 20:30, în direct pe Look Sport+ şi Prima Play. Dinamo primeşte vizita celor de la FC ”U” Craiova. În tur, oltenii s-a impus cu 1-0, pe atunci fiind încă pregătiţi de Adi Mutu. Unica reuşită a fost semnată de Vieira, care a punctat cu o lovitură de cap.

Dinamoviştii trec printr-o perioadă extrem de grea. Pe lângă problemele cauzate de insolvenţă, rezultatele pe plan sportiv sunt extrem de modeste. ”Câinii” nu au mai câştigat de pe 2 august, când au învins codaşa Academica Clinceni, cu 1-0. Dacă nu se impun nici în faţa Craiovei, atunci ar putea ajunge la 4 luni fără victorie în Casa Liga 1.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

Nici la FC ”U” nu e o situaţie strălucită. Nou promovata avea în startul sezonului ambiţii mari, dar lucrurile nu au mers strălucit. Eugen Trică a revenit pe banca tehnică şi are misiunea de a urca în clasament. Oltenii sunt în acest moment pe 14, cu 14 puncte. Un succes cu Dinamo i-ar urca două locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.