Monica Anisie, despre începerea școlii: ‘Decizia este la nivel de unitate’

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat miercuri seara, la B1 TV, că decizia privind modalitatea în care se vor prezenta elevii la cursuri va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, care va înainta propunerea spre avizare inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică, ulterior aceasta fiind transmisă spre aprobare Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Decizia este la nivel de unitate de învăţământ, adică la consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie propune scenariul pe care îl vor alege, propune inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică, urmând ca acestea să avizeze şi Comitetul Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe acest scenariu”, a spus Anisie.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

Ea a afirmat că astfel decizia va fi la nivel local.

„Am dat în felul acesta autonomie locală, pentru că directorul unităţii de învăţământ, directorul de la DSP local pot şti cel mai bine ce se întâmplă local, nu de la nivel central să luăm pentru toată lumea aceeaşi măsură”, a explicat ministrul.

Anisie susține că în prezent nu sunt suficienţi medici şi asistente în cabinetele şcolare, însă un proiect de lege depus la Parlament prevede deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi personalul medical necesar acestor cabinete, potrivit Agerpres.

„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare. Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare. Ştiţi foarte bine că în Legea 55 – legea în care sunt prevăzute măsurile pentru starea de alertă – a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a spus ministrul la postul B1.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

Anisie a afirmat că a avut o discuţie în acest sens cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Tătaru pentru a găsi soluţii aşa cum am găsit şi în perioada examenelor naţionale. Am avut în fiecare unitate de învăţământ câte un medic sau o asistentă în aşa fel încât să se desfăşoare activităţile fără nicio problemă. Domnul ministru Tătaru a prezentat o situaţie a acestor medici sau asistente care ar putea să vină în parteneriat cu autoritatea publică locală către unitatea de învăţământ”, a mai susţinut reprezentantul MEC.

Ministrul afirmă că nu se poate spune că toţi elevii au avut acces la învăţământ online pe perioada suspendării cursurilor, dar susţine că au existat profesori care le-au dus materiale acelor copii pentru a putea învăţa.

Citeste și:  Peste 100 de milioane de lei pentru reabilitarea spitalului din Rupea

„Nimeni nu poate să spună că toată lumea a avut acces, nimeni nu poate să spună lucrul acesta, dar, repet, marea majoriate a elevilor a participat la lecţii, fie în sistem online, fie şi-au continuat învăţarea de acasă cu ajutorul profesorilor”, spune Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.