Monstru cu chip de tată în Codlea

La data de 05 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 52 ani, din mun. Codlea, jud. Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că la data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în vârstă de 40 ani, la aceste fapte asistând și cei trei copii minori ai săi.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.