
Moțiunea de cenzură împotriva cabinetului Ciolacu 2, inițiată de partidele care formează blocul suveranist, a fost citită astăzi în plenul parlamentului, urmând ca dezbaterea și votul să aibă loc vineri. În documentul intitulat ”Premierul Nordis trebuie să plece! Românii s-au săturat de umilință.”, inițiatorii acuză executivul de lipsă de legitimitate, corupție și incompetență în gestionarea economiei și a fondurilor europene, transmite Radio România Actualități.
„Deși se află în funcție de doar două luni, guvernul Ciolacu 2 deja acumulează un bilanț rușinos de abuzuri și eșecuri, care demonstrează ruptura totală dintre puterea politică aflată la guvernare și poporul român. Premierul Marcel Ciolacu a fost impus de către președintele ilegitim Klaus Iohannis în perioada în care acesta își încheiase deja mandatul constituțional. Prin urmare, acest guvern și acest prim-ministru sunt lipsiți de orice urmă de legitimitate, reprezentând, de fapt, prelungirea abuzivă a unui regim respins categoric de cetățeni”, a spus Petrișor Peiu, senator AUR, citat de Rador.
Moțiunea este semnată de 155 de parlamentari de la AUR, SOS România și POT. USR a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură, iar PSD, PNL și UDMR consideră că inițiativa opoziției nu va avea succes.
Sursa, Rador