Multe amenzi în urma acțiunilor de prevenire și limitare a infectării cu Covid, la Brașov

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Astfel, ieri, 30 martie 2021, polițiștii brașoveni au verificat 130 delocații, 70 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate aproximativ 4.100 de persoane, verificate 170 de mijloace de transport persoane și circa 900 deautovehicule.

Citeste și:  Peste 100 de milioane de lei pentru reabilitarea spitalului din Rupea

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 159 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 4 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și 3 aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a acestora fiind de 13.500 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 3.950 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.