Municipalitatea brașoveană și-a propus să finanțeze toate cele 50 de proiecte culturale depuse în această sesiune

Anul acesta, în premieră, toate cele 50 de proiecte culturale eligibile au obținut punctajul necesar finanțării de la bugetul local; cel mai mic punctaj a fost de 78,79 din 100. Deoarece suma alocată pentru Ghidul de finanțare a proiectelor culturale este de 3 milioane de lei, doar 29 dintre aceste proiecte au fost aprobate pentru finanțare.

În urma discuțiilor la nivelul executivului primăriei, dar și cu consilierii locali membri ai comisiei de evaluare, s-a luat decizia de a propune consiliului local majorarea sumei alocate acestor proiecte la 5 milioane de lei, sumă care ar acoperi finanțarea pentru toate cele 50 de proiecte. Această propunere este susținută deja de două dintre grupurile politice din Consiliul Local, iar în cursul zilei de astăzi vor avea loc discuții și cu reprezentanții celui de al treilea grup politic, pentru a se obține sprijinul întregului consiliu local.

Primarul Allen Coliban va convoca mâine o ședință de consiliu local „de îndată“, pentru a valida această propunere.

,,Viața culturală a orașului nostru se dezvoltă – și putem vedea acest lucru inclusiv prin numărul mare de proiecte depuse la apelul de proiecte culturale pentru 2022. Am avut 50 de proiecte de o calitate foarte bună, declarate eligibile toate. Singura problemă este finanțarea alocată: cele 3 milioane de lei din bugetul local nu sunt suficiente pentru a finanța decât aproximativ jumătate, respectiv 29 din această listă. Prin urmare, pentru a da un impuls vieții culturale a Brașovului, voi merge cu propunere în consiliul local pentru suplimentarea bugetului. Cu doar 2 milioane de lei în plus vom putea finanța toate cele 50 de proiecte culturale propuse în acest an. Avem nevoie de cultură, avem nevoie de un Brașov cultural, avem nevoie de o viață culturală vizibilă a orașului nostru, de care să fim cu toții mândri”, a precizat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

În cazul în care consiliul local va aproba această propunere, pe lângă cele 29 de proiecte aprobate deja brașovenii vor mai avea parte de încă 4 proiecte culturale de mare anvergură, unul mediu și 18 proiecte mici.

Cele 4 proiecte mari care s-ar putea finanța prin aprobarea acestei majorări sunt:

– Rockstadt City Fest, organizat de Asociația Culturală REF. Valoarea finanțării solicitate este de 250.000 de lei, punctajul obținut fiind de 87,50 puncte, cu doar 0,07 puncte mai puțin decât ultimul proiect aprobat;

– Jazzup Peak Festival, al Cultart, valoarea cofinanțării fiind de 249.999,9 lei, cu un punctaj de 85,57 puncte.

– Tamtam Festival 2022, al Asociației TAMTAM Brașov, cu o valoare solicitată pentru cofinanțare din bugetul local de 249.970 de lei. Punctajul obținut este de 85,21.

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

– Folkfest Brașov, al Asociației Kastel, cu un punctaj de 80,07, suma solicitată fiind de 234.476,50 lei.

Conform ghidului de finanțare, în cazul acestor proiecte valoarea minimă de cofinanțare (din partea solicitantului, n.n) este de 25%.

În categoria proiectelor medii este proiectul ,,Tineri pentru pace – Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Brașov 2022”, al Asociației de Cultură și Conservarea Patrimoniului și Tradițiilor Brașovului Vechi, cu un punctaj de 82,29 puncte, suma cofinanțării solicitată fiind de 143.482,72 lei.

Valoarea minimă a cofinanțării pe care operatorii culturali trebuie să o asigure în cazul acestor proiecte este de minim 20%.

Cea mai mare parte a proiectelor culturale care ar putea fi finanțate prin această majorare a sumei alocate sunt proiecte mai mici sau aflate la prima ediție. În cazul acestor proiecte, valoarea minimă de cofinanțare este doar de 10%.

În această categorie sunt următoarele proiecte:

Nr. crt.Operator culturalProiectValoare finanțare (lei)Punctaj

Asociația Brassoi LapokAprily 18570.00084,57

Centrul Cultural RedutaFestivalul Concurs de Muzică Populară pentru Tineri Interpreți „Flori în Țara Bârsei”70.00082,71

Happy Sheep Studio SRLCaiete de rețete Ediția Brașov70.00079,43

Asociația Promusic EventsBrașov Folk Festival 202269.95085,57

Pink Cat StudioDe dimineața până seara, Brașov69.79087,21

Asociația Teatrul Particular BrașovFestivalul Monodramei Independente Ediția II69.51081,71

Asociația Soleil de L’est, FranțaSoleil de l’Est în promovarea picturii brașovene ieri, azi și mâine67.94079,57

Casa de Cultură a Studenților BrașovFestival Național Studențesc de Folclor, ediția XV62.87085,00

Asociația AntiteatruCâmp de Luptă62.83883,14

Casa de Cultură a Studenților BrașovFestival Regalul Dansului, ediția XII62.36578,79

Asociația ArtisCentenarul Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria50.00079,00

Asociația Zâmbește Pentru ViitorCălătoria Talentelor46.648,2286,43

Asociația Carpatină Ardeleană a TuriștilorPromotori brașoveni ai turismului „verde“ – oameni și fapte45.00087,43

Asociația OricumArtele vizuale în Brașov: cercetare45.00084,00

Asociația Culturală a Maghiarilor din Diaspora TransilvăneanăFestivalul de Dansuri Populare Maghiare ,,In memoriam Reiff Istvan“35.35086,00

Asociația Culturală Viva la MusicaFulg de Nea, Ediția a XIV-a30.00081,43

Reamintim că la începutul acestei săptămâni, Primăria Municipiului Brașov a anunțat proiectele culturale aprobate în cadrul apelului de proiecte prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de consiliul local. Cele 29 de proiecte, evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai consiliului local și specialiști în domeniu, au o valoare totală de 2.981.564,14 lei, ceea ce reprezintă 99,4% din suma alocată pentru finanțarea proiectelor culturale. Este pentru prima dată când, într-o singură sesiune, se alocă toate fondurile disponibile pentru acest tip de finanțare.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Alte 21 de proiecte, deși au obținut punctaje foarte mari (cel mai mic punctaj a fost de 78,79 din 100), nu au obținut finanțare deoarece s-a ajuns la limita de finanțare alocată, de 3 milioane de lei.

Toate proiectele participante la această sesiune a Ghidului de finanțare pentru proiecte culturale au fost evaluate de o comisie formată din:

– 3 membri ai consiliului local, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice cu drept de vot, din cadrul comisiei de specialitate nr.4 a Consiliului Local Brașov;

– 4 specialiști cu drept de vot, desemnați prin Dispoziția Primarului, în baza unor CV-uri, conform modelului solicitat de Administrația Fondului Cultural Național în procedura de acordare a finanțărilor nerambursabile, din care să rezulte vechimea minimă de 3 ani în domeniul culturii și prezența în echipa de management a minimum 2 proiecte cu finanțare nerambursabilă, alta decât cea oferită de Municipiul Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.