Municipalitatea lansează în dezbatere publică proiectul de hotărâre prin care programul Primul Ghiozdan devine unul permanent, fără a mai fi necesară aprobarea anuală de către Consiliul Local

Municipalitatea a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind acordarea pachetului cu rechizite şcolare „Primul ghiozdan”, program în cadrul căruia elevii înscrişi în clasa pregătitoare la unităţile de învăţământ de stat de pe razamunicipiului Braşov primesc, la începutul anului școlar, un ghiozdan cu rechizitele necesare.

,,Primăria Brașov a lansat în dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea elevilor din clasa pregătitoare a primului ghiozdan. Principala modificare, pe care o propunem brașovenilor și Consiliului Local, este cea de transformare a acestui program într-unul permanent, astfel încât, odată cu aprobarea lui, acesta se va aplica anual, fără a mai fi nevoie de o altă hotărâre. De asemenea, îi invităm pe brașoveni să își exprime și propunerile cu privire la conținutul ghiozdanului, astfel încât să ne asigurăm că rechizitele primite le sunt utile și necesare celor mici, în primul an de școală. Așteptăm propunerile dumneavoastră până în data de 12 mai”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

,,Primul Ghiozdan” este un program social, derulat de către Municipalitate începând din anul 2010, care are ca scop prevenirea abandonului şcolar, sprijinirea financiară a familiilor pentru asigurarea rechizitelor şcolare şi pentru a nu se realiza o situaţie de descriminare a copiilor.

Pachetul cu rechizite școlare „Primul ghiozdan” conține: ghiozdan, penar, 10 creioane negre HB, 2 seturi de creioane colorate (24 de culori), două radiere, două ascuțitoare, acuarele, pensule (diferite mărimi), 4 caiete dictando, 4 caiete de matematică, două caiete cu foaie velină, două blocuri de desen A4, planşetă, plastilină, coperți pentru caiete, hârtie glasată, carton colorat, două tuburi de lipici tub, 5 mape plastic A4 cu șină, 100 de folii plastic transparentă protecție pentru documente A4 și un top de hârtie cu 500 de coli.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Acordarea pachetului cu rechizite „Primul ghiozdan” se va realiza de către Direcţia de Asistență Socială Braşov cu sprijinul unităţilor de învăţământ. Pachetele cu rechizite, în valoare maximă de 100 lei, se vor acorda tuturor copiilor înscrişi în clasa pregătitoare la unităţile de învăţământ de stat de pe raza Municipiului Braşov.

Finanţarea acestui program se asigură, anual, din bugetul local.

Proiectele de hotărâre, precum și documentele aferente, pot fi consultate pe portalul www.brasovcity.ro, în secțiunea Consiliul Local/Proiecte de hotărâre – dezbatere publică și pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov (www.dasbv.ro), secţiunea Informaţii Publice/ Transparenţă decizională/ Anunţuri privind elaborarea proiectelor de Hotărâri de Consiliu Local/ 2022, sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, program cu publicul: Luni, Marţi, Miercuri, Vineri: 08:30 – 15:00 și Joi: 08:30 – 17:00.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

Termenul limită până la care brașovenii pot transmite propuneri, opinii și sugestii cu privire la acest proiect de hotărâre este 12 mai 2022, pe adresa Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, pe fax la numărul 0368464083 sau la adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.