Negocieri pentru salvarea Muzeului Național Bran

Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a fost astăzi gazda unei întâlniri la care au participat secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu, întreprinzătorul polonez Janusz Szalinski și soția sa, proprietari – în urma unei decizii judecătorești – pe 2/3 din suprafața pe care se află secția în aer liber a Muzeului Național Bran, directorul și șeful Secţiei etnografice a muzeului, Mihai Gorgoi, respectiv Daniel Apostol.
Tema întâlnirii a constituit-o situația Secției Etnografice în Aer Liber a Muzeului Național Bran, care, după mai multe procese, a ajuns foarte aproape de a-și închide porțile.
„Sunt astăzi aici deoarece pentru actuala echipă de la Ministerul Culturii situația Muzeului Național Bran este un dosar extrem de important pe care dorim să-l soluționăm favorabil pentru cultura română, împreună cu proprietarii terenului. Cred că este nevoie de mai puține ieșiri, cu dispute și acuze, în spațiul public și de mai multă aplecare chibzuită asupra problemei, pentru găsirea unei rezolvări în sensul salvării acestui Muzeu Național, a cărui soartă a fost lăsată, din nefericire, atâția ani la voia întâmplării”, a declarat secretarul de stat Liviu Brătescu.
„Din cele discutate astăzi, s-au conturat câteva variante pentru Secția Etnografică în Aer Liber a Muzeului Național Bran. Nu doresc să detaliez acum, până nu vedem ceva concretizat, dar vă pot spune că atât dl. secretar de stat, cât și proprietarii respectivului teren și-au manifestat deschiderea pentru a se ajunge la o soluție care să asigure existența în continuare la Bran a acestui așezământ muzeal deosebit de important”, a punctat prefectul Mihai-Cătălin Văsii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.