Nesimțire maximă: Cât mai durează blocajul sistemului CNAS

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat, miercuri seară, referitor la blocajul de peste două săptămâni al sistemului informatic al cardurilor de sănătate, că președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) i-a transmis că săptămâna viitoare lucrurile vor intra în normal.

„Am avut o discuție cu președintele Casei care mi-a spus că de săptămâna viitoare lucrurile vor intra în normal. Pe mine nu mă mulțumesc aceste explicații pentru că de 17 zile sistemul este blocat, validarea consultațiilor are loc în offline. Asta nu înseamnă că vor fi consultații nevalidate, dar mă refer la disconfortul pe care aceste discontinuități, disfuncționalități ale sistemului provoacă disconfor medicului și pacientului”, a declarat Sorina Pintea, la TVR 1.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Sistemul cardului de sănătate, care nu funcţionează de peste două săptămâni, ar putea fi repornit joi, după ce se vor face noi teste, a anunțat purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Daniel Osmanovici.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat, că sistemul nu e funcțional de pe 1 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.