Nicușor Dan a ajuns la Palatul Parlamentului

Președintele ales Nicușor Dan a ajuns, luni, la Palatul Parlamentului, pentru a participa la ședința solemnă în care depune jurământul de șef al statului. Nicușor Dan a fost așteptat la intrare de președinții celor două Camere ale Parlamentului, Mircea Abrudean și Ciprian Șerban, transmite Agerpres.

Președintele ales urmează să depună jurământul în plenul Parlamentului, după ce președintele Curții Constituționale, Marian Enache, va prezenta hotărârea privind validarea alegerii noului șef al statului.

Nicușor Dan va transmite și un mesaj în plen.

Ulterior, el va prelua mandatul prezidențial în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni.

Curtea Constituțională a României a validat, joia trecută, rezultatul alegerilor prezidențiale, hotărârea CCR fiind publicată în Monitorul Oficial. 

Citeste și:  Soprana Angela Gheorghiu celebrează 35 de ani de carieră internațională printr-un concert grandios în București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.