Nocturna Bibliotecilor la Brașov: Programul complet

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Braşov continuă activitățile culturale prin care susține Anul Cărții în România prin organizarea celei de a X-a ediții a Nocturnei Bibliotecilor la Brașov, eveniment cultural național inițiat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2019, începând de la orele 17,30 până la orele 24,00, în Livada Poştei (Sediul Central şi Casa Baiulescu), precum şi la Secţia de copii şi tineret (strada Iuliu Maniu nr. 6) şi la Filiala nr. 5 (Bd. Griviţei nr. 51). Intrarea gratuită

Sub motto-ul CARTE DIEM!, invităm braşovenii să ia parte la o multitudine de activități organizate la sediul central și în filialele bibliotecii prin care ne dorim să prezentăm CARTEA din perspectivă artistică, CARTEA ca mijloc autentic de dezvoltare și susținere a creativității și a inovației, să descoperim noi dimensiuni ale lecturii.

Astfel îndrăgostiţilor de carte şi citit Noccturna bibliotecilor la Braşov oferă lecturi publice în atelierul multilingv Turnul Babel, o expoziţie de carte specială dedicată florilor (Bookuria florilor), dezbateri tematice despre cartea de cinema, de literatură SF, de artă, de afaceri, de dezvoltare personală, prilejuind întâlniri cu cinefilii, iubitorii de SF, artiştii preocupaţi de design grafic, oamenii de afaceri, experţi. De-a poezia va fi o întâlnire aparte, recitalurile poetice moderate de poetul şi profesorul Robert Gabriel Elekes promiţând descoperirea creaţiile tinerilor. La acestea se adaugă lansarea de carte şi spectacolul de teatru pentru copii. Melomanii se pot bucura de concertele trupei Selfish Murphy şi cvartetului Academic Clarinet. Împătimiţii de artă şi meşteşug se vor bucura de şezătoare şi atelierul de caligrafie, precum şi de iniţierea în arta floristică ikebana, expresii ale excelenţei artistic. Nu lipseşte tehnologia, atelierele STEM de chimie şi microbiologie cu Muzeul Pedagogic Braşov şi aplicaţiile de realitate virtuală fiind organizate la Filiala 5. În sfârşit, totul va fi agrementat de jocuri educaţionale, audiţii muzicale şi ateliere de semne de carte. Intrarea gratuită

Citeste și:  Asociația Zi de Bine aduce un omagiu celor dragi prin proiectul "Plantați în amintire" la Brașov

Parteneri Alchemy Hub, Asociaţia culturală Kunstadt, Asociaţia femeilor de afaceri şi conducătoare de întreprinderi, Centrul cultural Musashino, Clubul ilustratorilor de carte Braşov, Club SF Antares Braşov, Coson Media, Muzeul Pedagogic din Braşov, Virtuality Braşov.

Vă aşteptăm să descoperiţi biblioteca noastră şi să împărtăşim împreună bucuria lecturii!

Detalii despre activităţi

Turnul Babel – atelier multilingv – Casa Baiulescu, parter, Biblioteca Franceză, 18,00-20,00

Bibliotecile engleză, franceză şi maghiară vă invită să exploraţi spaţii culturale noi, într-o dezbatere despre scopul lecturii şi al experienţelor legate de învăţarea unei limbi străine. Invitaţii serii vor iniţia şi vor media discuţii despre importanţa lecturii, vor împărtăşi celor prezenţi momente din experienţa lor de vorbitori ai unei limbi străine şi vor lectura pasaje reprezentative din literatura scrisă în limbile pe care le vorbesc. Sunt vizaţi vorbitori native, care vor împărtăşi apoi şi exerciţiul lor lingvistic despre învăţarea şi vorbirea limbii române.
Invitaţi: Laurent Jouault (Franţa), Yesenia Ccori Garcia (Peru), Bartos Zsuzsanna (Tg. Secuiescu), Modesta Peralta Sosa (Republica Dominicană), Mariacamila Salas Barriga (Columbia), Eymi Córdova Mora (Cuba)

Atelier de Caligrafie – Mai mult decât cuvinte

Sediul Central, parter, Direcţiune, orele 17,30-18,30

“Gest tandem între mână şi inimă, expresia armoniei interioare, caligrafia ne poartă print imp înspre azi, reamintindu-ne bucuria scrisului cu grijă, lent, cu atenţie spre forma perfecta. Altădată arta scrisului frumos era un mare favor dezvăluit doar celor aleşi. Astăzi este de multe ori depăşită de viteza noilor instrumente de scris sau a tehnologiei. Însă noi, unii, ştim că frumuseţea este în gesture mici, migălite cu respect pentru scris şi scriere şi carte. Caligrafia aşteaptă tăcută până când te îndrăgosteşti de ea”

Atelier susţinut de Anca Liliana Timiş

Citeste și:  Sală umplută până la refuz la toate proiecțiile ediției a 3-a a Zilelor Filmului Maghiar la Brașov

Vârsta minimă de participare: 12 ani

Concert cu trupa Selfish Murphy (rock irlandez) – Sediul Central, Sala de lectură,
20,30-21,30

Trupa Selfish Murphy a fost formată în anul 2011 în Transilvania, România. Trupa abordează un stil de muzică numit celtic/punk rock, irlandez, necunoscut până atunci în România. Cântecele lor transmit un sentiment unic al stilului de viaţă celtic şi irlandez. În tracklist-ul trupei se regăsesc cântece tradiţionale irlandeze cunoscute în întreaga lume (“Drunken Sailor”, “All For Me Grog”, “Leaving of Liverpool”, “Wild Rover”) redate în versiune celtică/punk irlandez. Formaţia a susţinut concrete în 14 ţări (Olanda, Ungaria, Slovacia, Serbia, Slovenia, Cehia, Polonia, Germania, Italia, Suedia, Belgia, Franţa, Spania, Austria) şi a participat la festivaluri prestigioase.

Concert cu cvartetul Academic Clarinet – Sediul Central, Sala de lectură, 22,00-23,00

La iniţiativa lui Iulian Rusu, în 2008, a luat fiinţă ansamblul alcătuit din membrii partidei de clarinet din cadrul Filarmonicii Braşov. Acest ansamblu, format din instrumentişti valoroşi cu merite personale deosebite, are în componenţa sa, pentru acest eveniment, următorii artişti: Iulian Rusu, Emil Lancea, Marius Oprea, Ilie Carp şi Ovidiu Nauncef (percuţie)
Cvartetul Academic a susţinut numeroase recitaluri, repertoriul formaţiei cuprinzând lucrări ce aparţin tuturor stilurilor şi tuturor epocilor de creaţie. Muzicienii ce compun acest ansamblu prezintă publicului un repertoriu bine ales şi interpretat într-o manieră personală, bazată pe măiestire artistică de înalt nivel. Toate aceste calităţi au contribuit la afirmarea acestui ansamblu, făcând, ca în scurt timp, să devină cunoscut şi apreciat. Adăugarea instrumentelor de percuţie a dus la îmbogăţirea coloristicii timbrale şi imprimarea unui suflu nou în dinamica formaţiei.

Cartea de meşteşugit – Sediul Central, Mediatecă, 17,00 – 18,00

“Şezătoare la Braşov” este un proiect pornit în comunitatea braşoveană. A luat naştere la Biblioteca Judeţeană Braşov în 21 februarie 2015, iniţiat de un grup de 12 persoane iubitoare de port popular, iar, cu ajutorul platformei Facebook, grupul numără astăzi peste 1895 de membri de toate vârstele, din Braşov, din oraşele şi satele judeţului, din alte judeţe şi chiar din afara ţării.
Membrele grupului se întâlnesc lunar la Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov şi, ocazional, în alte localităţi precum Prejmer, Bucium, Făgăraş, Hărman, Săcele, Drăguş, Veneţia de Sus şi altele. Pasionate de tradiţiile şi de portul popular românesc, membrele grupului cos din plăcere, împărtăşind cu drag din cunoştinţele dobândite, îndrumând şi ajutând persoanele doritoare să croiască şi să coasă o ie / o cămaşă tradiţională.

Citeste și:  „Anotimpurile” și un show pianistic, la sfârșitul săptămânii, pe scena Operei Brașov

Secţia pentru copii şi tineret (Strada Iuliu Maniu nr. 6)

Lansare de carte şi Teatru pentru copii

17,30-18,30 – Lansare de carte “Nastratin Hogea cel de înţelepciune” de Cristina Grecu

Care este secretul tinereţii veşnice? Să rămânem copii, curioşi, îndrăzneţi şi plini de veselie. Care este secretul vieţii fără de moarte? Să scriem poveşti care să dăinuie peste generaţii. Un asemenea personaj care a încântat generaţii la rând prin umorul şi glumele sale cu tâlc a fost Nastratin Hogea. Poveştile, peripeţiile şi pildele sale sunt rescrise în versui de Cristina Grecu într-o ediţie nouă, cu ilustraţii atrăgătoare. Copii, luaţi pe părinţi de mână şi veniţi la întâlnirea cu înţeleptul hoge!

18,30-19,30 – “Prinţ şi cerşetor”, teatru pentru copii cu trupa Lada de poveşti

Publicată în anul 1881, Aventura prinţului Eduard al VI-lea, care şi-a schimbat locul cu un băiat sărman, în Anglia secolului al XVI-lea, a fost prima incursiune a lui Mark Twain în domeniul povestirilor istorice. Scriitorul American considera romanul Prinţ şi cerşetor cea mai bună dintre lucrările sale, desi aceasta n-a fost niciodată la fel de popular ca povestirile despre Huckleberry Finn şi Tom Sawyer.
Scenografie: Gabriela Dan
Cu Cristina Voicu şi Elena Diaconu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.