Noi măsuri de relaxare, care ar putea intra în vigoare de la 1 august

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat luni, 26 iulie 2021, Hotărârea numărul 50 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost stabilite noi măsuri de relaxare, care ar putea intra în vigoare de la 1 august. Ce s-a decis în privința nunților și botezurilor, evenimentelor culturale sau competițiilor sportive.

HOTĂRÂRE nr. 50 din 26.07.2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

(1) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva
virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Reguli pentru organizarea de evenimente private

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.2 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

(2) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 200 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din
localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Câte persoane pot participa la interior

(3) Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.

(4) Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane
care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Detalii importante despre competițiile sportive

Art.3 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de
locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

(2) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Cine trebuie să facă dovada vaccinării

(3) În condițiile stabilite la alin. (1) și (2) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.4 – Începând cu data de 01.08.2021, se propune desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a
cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Art.5 – Începând cu data de 01.08.2021, se propune organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Numărul participanților pentru organizarea de cursuri de instruire

Art.6 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare
persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile prevăzute la alin. (1) să se poată desfășura cu participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior și 300 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Art.7 – (1) Începând cu data de 01.08.2021, se propune ca organizarea de conferințe în spații închise, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare
de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(2) Se propune ca, începând cu data de 01.08.2021 activitățile prevăzute la alin. (1) să se poată desfășura cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

Vești importante pentru cei care merg în baruri și cluburi

Art.8 – (1) Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și până la capacitatea maximă dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor
din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

(2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.9 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Art.10 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Vezi file:///C:/Users/news/Downloads/823-Hotarare-CNSU-nr.-50-din-26.07-2021-(1)%20(1).pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.