Noi negocieri ruso-ucrainene se vor defăşura astăzi, confirmă Kievul şi Moscova

Delegaţia ucraineană este aşteptată astăzi în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, a declarat ieri, negociatorul rus Vladimir Medinski, precizând că o încetare a focului va fi discutată la aceste noi tratative, după prima rundă de negocieri desfăşurată luni şi încheiată fără rezultat, potrivit agenției de presă Agerpres.

https://www.youtube.com/watch?v=ycFYyQcuL1w

”Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat Medinski, potrivit AFP. Preşedinţia de la Kiev a confirmat între timp că delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor. Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ”împreună” pentru tratative un loc din Belarus situat ”nu departe de frontiera cu Polonia”.

Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia ucraineană, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.

Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.

Sursa, Agerpres. / Foto. republicworld.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.