Nu vă panicați! Iată motivele pentru care va suna ALARMA astăzi și mâine

Testele de funcţionare a sirenelor vor continua astăzi și mâine 24-25 iunie. În acest sens, vor fi acţionate prin pornirea sirenelor pe durate scurte de timp pentru verificarea sensului de rotaţie, a modurilor de comunicare, semnalizarea erorilor şi diagnosticare sistem.
Sistemul de alarmare publică al Municipiului Braşov, compus din 32 sirene electrice de 5,5 kW şi 18 sirene electronice, a fost modernizat prin achiziţia de cofrete de comandă care conţin câte 4 interfeţe de comunicaţii, respectiv GSM, Radio, Internet şi circuit telefonic.

Rugăm ca populaţia să nu intre în panică, aceste acţiuni fiind doar simple teste de funcţionare.

Reamintim pe această cale semnalele de alarmare transmise prin intermediul sirenelor:

Citeste și:  Brașovenii, cu privirea spre cer! Lansarea revistei ASTRA dedicate aviației locale

„ALARMĂ LA DEZASTRE” – compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele,

„ALARMĂ AERIANĂ” – compus din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

„ALARMĂ PREALARMĂ AERIANĂ” – compus din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

„ÎNCETARE ALARMĂ” -compus dintr-un sunet continuu , de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.