O asociere de firme din Bistrița, Cluj și Brașov va construi Sala Polivalentă din Brașov | FOTO

Astăzi, ministrul Dezvoltării,  Cseke Atilla, a efectuat o vizită de lucru la Brașov, în cadrul căreia s-a întâlnit cu primarul Allen Coliban pentru a discuta despre proiectele comune ale Municipalității și Companiei Naționale de Investiții, aflate în derulare sau pe care Municipalitatea intenționează să le deruleze cu sprijinul ministerului.

În prezența celor doi, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela-Irina Pătrășcoiu, a semnat contractul de construire a Sălii Polivalente din Brașov cu  administratorul M.I.S. Grup, Petrică Farcaș, liderul asocierii care a câștigat licitația.

Alături de MIS Grup Bistrița, din asocierea câștigătoare fac parte Electrogrup, Cluj, Energosteel ART SRL, Brașov împreună cu Yenigun Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi din Turcia – terț, având ca și subcontractanți: Terratest Geotehnic SA, Loyal Center SRL, Eco Garden Construct SRL; Roland Survey; Saiatest; Generalsting; Dianova Instal; Abcony Serv; Elron Energy CO, KONE Ascensorul SA. Valoarea contractului este de 356,7 milioane de lei.

Conform proiectului tehnic, sala polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive.

Citeste și:  Compania Fly Lili a anunţat primele destinaţii pe care le va opera pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Descrierea funcțională

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

– sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball (hochei pe podea), box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido și alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA – pentru practicarea sporturilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.

Citeste și:  WE LOVE RETRO 2024: Bilete cu prețuri reduse doar până pe 20 aprilie

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase, etc

Construcţia va fi organizată funcțional pe patru niveluri:

Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, acces la grupuri sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Citeste și:  Consiliul Județean Brașov investește în modernizarea drumului județean DJ 106B Vulcan - Holbav

Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe, două de 129 locuri și două de 60 locuri, având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor.

Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului cât și persoanelor VIP și presei, acestea din urmă beneficind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află  zona de bucătărie, spații de depozitare și spații tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.