„O cultură a muncii bazată pe responsabilitate, inovație și respect”. Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la Ziua Națională a Japoniei

Japonia este un exemplu de excelență în ceea ce privește disciplina, inovația și respectul față de muncă. Conform Constituției din 1947, Împăratul este definit ca „simbolul statului și al unității poporului”, iar ziua sa de naștere este sărbătoare națională.

Ambasada Japoniei în România a organizat aseară un eveniment la nivel înalt dedicat Zilei Naționale a Japoniei, care marchează ziua de naștere a Maiestății Sale Împăratul Naruhito. O sărbătoare cu o profundă semnificație, ce reflectă tradițiile și valorile unui popor admirabil.

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a transmis un mesaj de apreciere pentru relațiile puternice dintre România și Japonia, subliniind importanța schimbului de bune practici în domeniul muncii și dezvoltării economice.

Citeste și:  „Liderii de mâine” s-au întâlnit cu oficialii administraţiei judeţene: 40 de elevi de la licee din Săcele, Codlea, Zărneşti şi Bran, la Consiliul Judeţean Braşov

„Este o oportunitate de a reflecta asupra tradițiilor, valorilor și realizărilor unui popor admirabil, care a reușit să construiască, cu muncă și dedicație, o națiune prosperă și respectată pe plan internațional. În România, continuăm să punem accent pe reformele din domeniul muncii, pentru a crea un mediu economic și social care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor. Inspirându-ne din exemplul Japoniei, ne dorim să promovăm o cultură a muncii în care responsabilitatea, inovația și respectul pentru diversitate să fie piatra de temelie a unui viitor mai prosper”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În cadrul evenimentului, ministrul a avut și o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în România, E.S. Katae Takashi, reafirmând angajamentul guvernului român pentru consolidarea relațiilor bilaterale în domenii precum economia, educația și tehnologia.

Citeste și:  Un bărbat din Vulcan, internat involuntar după ce a provocat incendierea a două autovehicule într-o parcare

România și Japonia împărtășesc o colaborare strânsă, bazată pe respect reciproc și dorința comună de progres.

La mulți ani Japoniei!

Împăratul Japoniei este șeful familiei imperiale și șeful statului japonez. Casa imperială a Japoniei este cea mai veche casă monarhică din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.