O haită de lupi a fost filmată în pădurile din Brașov VIDEO

Imagini spectaculoase au fost surprinse în pădurile din jurul Brașovului. O haită de lupi a fost filmată în timp ce patrula, la adăpostul nopții. Imaginile au fost surprinse de camerele de monitorizare instalate de lucrătorii RPLK.

„De fiecare dată când analizăm imaginile preluate de camerele de monitorizare avem câte o surpriză plăcută. Aşa s-a întâmplat şi acum. Am descoperit imagini spectaculoase cu o haită de lupi surprinsă în timp ce patrula prin Pădurile Brașovului.

Prima a trecut femela dominantă, care a tatonat terenul. După un timp au apărut și ceilalți lupi din haită, pentru că aceste animale sunt timide, prudente. Haita imortalizată de noi acum este una destul de mare, compusă din 8 exemplare. Dar nu este singura!

Citeste și:  Campania "Dar din suflet pentru seniori" de Paște: 6.550 de tichete deja distribuite! 12.776 de brașoveni eligibili sunt așteptați la Direcția de Asistență Socială până pe 30 aprilie

În Pădurile Brașovului am descoperit până acum 4 haite și hăiticuri (grupuri mai mici de lupi). În fondul cinegetic administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt au fost identificate aproximativ 22 de exemplare de lup, inclusiv unii singuratici, care nu fac parte, încă, dintr-o haită.

O determinare exactă a populaţiei de lup este însă aproape imposibilă, având în vedere că aceste animale parcurg distanțe foarte mari și nu țin cont de granițele stabilite autorități”, se arată în postarea RPLK.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.