Romfilatelia adaugă la tematica dedicată „Faunei” o nouă emisiune de mărci poștale „Păsări de noapte”, ce va fi introdusă în circulație joi, 12 mai 2022.
Emisiunea, formată din patru timbre, are ca elemente filatelice patru minicoli cu cinci timbre și o vinietă, patru coli de 32 de timbre cu tête-bêche, un bloc de patru timbre nedantelate etalat într-o mapă filatelică specială și două plicuri „prima zi”. Imaginile mărcilor poștale prezintă patru specii de păsări răpitoare regăsite și în zestrea faunistică a României. Grafica este adaptată cerințelor specialiștilor în domeniu, urmărind redarea elementelor definitorii ale fiecărei specii: forma capului, a ochilor, penajul, aspectul cromatic etc. Litera „O” din cuvântul România este redată simbolic ca o imagine a astrului nopții: Luna.
Emisiunea filatelică va fi disponibilă începând de joi, 12 mai 2022, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: aici.