O nouă sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice va începe în decembrie

O nouă sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice va începe în decembrie. Ministrul Mediului, Apelor şi Pdurilor, Barna Tanczos, a susţinut la începutul lunii o conferinţă de presă, alături de preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Lorand Arpad Fulop, în cadrul căreia au fost prezentate programele derulate prin AFM. De asemenea, ministrul a vorbit şi despre componenta verde din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Astfel, demnitarul a anunţat că programul Rabla pentru Electrocasnice va beneficia de o nouă sesiune în luna decembrie, din bugetul de 34 de milioane de lei rămas la dispoziţie. Noutatea acestei sesiuni este introducerea a două noi clase pentru televizoare – se vor putea cumpăra televizoare având cel puţin noua clasă energetică G – precum şi introducerea unei prevederi clare cu privire la caracterul netransmisibil al voucherelor.

Echipamentele incluse în program şi voucherele aferente fiecărui echipament sunt:
-400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C;
-400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D;
-400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
-400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E;
-400 lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică G;
-400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
-200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
-500 de lei pentru laptopuri;
-300 de lei pentru tablete.

Citeste și:  Alarmă în creștere: Peste 100.000 de intervenții ale polițiștilor în cazuri de violență domestică în 2023

De asemenea, până la sfârşitul acestui an, vor mai fi lansate alte trei programe de finanţare: unul pentru instalarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în localităţi, altul care prevede instalarea de panouri fotovoltaice pentru locuinţe unifamiliale şi un program dedicat construcţiei pistelor de biciclete.

În ceea ce priveşte componenta verde din PNRR, demnitarul a declarat: „Managementul apei este un domeniu foarte important, vom avea peste 1 miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare în România. Avem infringement la acest capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie. A doua componentă, la fel de importantă, este partea de protecţie a biodiversităţii, aici vom avea peste 600 de milioane pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitat, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Citeste și:  Până pe 30 aprilie sunt deschise înscrierile pentru a obține un permis gratuit de călătorie cu trenul Discover EU

De asemenea, ministrul a precizat că şi domeniul deşeurilor va beneficia de investiţii prin PNRR: „Managementul deşeurilor, a treia componentă care beneficiază de fonduri atât pentru platformele depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere, adică cele care nu se ridică de către firmele de salubrizare şi aici vom avea peste 500 de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme şi vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurile din construcţii, deşeurile de metal, de plastic, de lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase, toate deşeurile care ulterior pot ajunge la reciclare şi pot reintra în circuitul economic”.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.