O nouă victorie pentru FC Braşov

Într-un meci amical, disputat astăzi, la Miercurea Ciuc, echipa brașoveană a trecut cu scorul de 3-1 (1-0) de liderul Seriei a V-a din Liga a 3-a, AFC Odorheiu Secuiesc. Braşovenii s-au impus fără emoții, însă Călin Moldovan a transmis că de această dată nu a contat scorul, ci antrenamentul bun în condiţii de meci.

Golurile stegarilor au fost marcate de Horia Popa, în minutul 28, cu un şut peste portar din centrul careului mare, și o dublă Negrean în doar 8 minute. Acesta, în minutul 51 a îndeplinit o simpă formalitate şi a înscris simplu pe lângă portar, iar în minutul 59 a reuşit să înscrie din marginea careului mare peste portarul advers.De remarcat că în minutul 77 Mutu a apărat un penalty, iar golul celor de la Odorhei a venit abia în minutul 86.

„A fost un meci bun de pregătire, un meci bun pentru perioada în care ne aflăm. Nu ne interesa neapărat rezultatul, ci jocul prestat. Sunt mulțumit de implicarea băieților, cât şi de ceea ce punem în practicâ în teren. Am marcat trei goluri, dar am ratat şi foarte multe ocazii. Este o etapă în pregătirea noastră pentru sezonul de primăvară. Muncim, încercăm să punem în teren ceea ce discutăm la antrenamente. Încă avem foarte mult de muncă. Facem paşi importanți înainte. Toți băieții m-au mulțumit, atât din punct de vedere al implicării, efortului, atitudinii, cât şi din punct de vedere tehnico-tactic. Un antrenament bun, dar doar un antrenament. Avem de lucru în continuare. Toate aspectele trebuie îmbunătățite. Niciodată nu putem spune că nu mai avem de lucru.”, a spus la finalul meciului antrenorul Călin Moldovan.

Călin Moldovan a început aceest meci cu Gârniţă în poartă şi Sburlea, Dumbravă, Fustar, Gherghe, Leonte, Burlacu, Iorga, Roșu, Popa şi Negrean în teren.Rezerve au fost Popescu, Mutu, Mitroi, Cîrstean, Voicu, Răducioiu Mihalicea, El Azzouzi, Cheleș, Toderașcu. Toţi au intrat pe parcursul meciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.