„De la Bach la Dinicu în 3600 de secunde”, o frumoasă provocare muzicală transpusă în fața auditoriului de Florin Ionescu-Galați, violonist de excepție al României!
Sub egida proiectului Muzeului Județean de Istorie Brașov, “Toate porțile Bastionului deschise” Concertul Cameral de marți 30 iunie 2020, ora 19.00 de la Bastionul Artiștilor, oferă un spectru muzical bogat, armonios, un curcubeu sonor peste timp, de la Bach, cel care exprima în muzica sa cele mai înalte idei și năzuințe muzicale, la Dinicu, violonistul de legendă, ultimul lăutar boem al Bucureștiului. Un eveniment muzical de excepție susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov avându-l ca dirijor pe același Florin Ionescu-Galați. Da! De această dată ne vom întâlni cu Florin în dublă ipostază, aceea de dirijor dar și de solist invitat.
Excepţional violonist, care se remarcă prin originalitatea interpretării partiturilor dar şi prin tehnica instrumentală strălucitoare, calităţi care i-au adus recunoașterea internațională, Florin Ionescu-Galați a desfiinţat orice hotar între muzica clasică şi cea populară, aducând sonorităţile horelor, doinelor şi cântecelor muzicii lăutăreşti într-o lumină aparte dată de strălucirea tehnicii interpretative, adaptându-le şi prezentându-le pe cele mai prestigioase scene ale lumii.
În
program: J. S. Bach – Arie pe coarda sol, Fr. Kreisler – „Liebesfreud”, Fr.
Kreisler – „Schön Rosmarin”, S. Joplin –
„The Easy Winners”, S. Joplin – „The
Entertainer”, S. Joplin – „Elite
Syncopations”, W. A. Mozart – „Eine
kleine Nachtmusik” și V. Monti – Csárdás.
Repere de artist…
Florin Ionescu-Galaţi s-a impus în viaţa muzicală românească drept unul dintre vârfurile generaţiei sale. Născut la Bucureşti, în anul 1970, a început studiul viorii la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul violonist şi dirijor I. Ionescu-Galaţi. Apariţia în public alături de Orchestra Naţională Radio, la vârsta de zece ani, cu concertul de vioară de Kabalevski, prevestea un talent neobişnuit ce avea să devină curând cunoscut.
A studiat la Şcoala de Muzică din Braşov cu profesorul Radu Hamzea şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu.
Este laureat al concursurilor internaţionale „Usti nad Orlici” (Cehoslovacia), „Dinu Lipatti” şi „George Enescu” (România), „Tibor Varga” (Elveţia), „Paganini” (Italia), „Wieniawski” (Polonia).
Cariera sa internaţională, începută în 1982, s-a derulat spectaculos în recitaluri şi concerte alături de ansambluri cunoscute ca: orchestrele simfonice de la Graz, Saarbrucken, Marsilia, München, Genova, Atena, Istanbul, Ankara, Izmir, Chişinău, orchestrele radio din Basel, Bucureşti, etc., în săli de renume din Europa, SUA şi Japonia, precum „Gasteig” şi „Herkule” din München, „Carnegie Hall” din New York, „Beethoven Halle” – Bonn, „Santory Hall” – Tokyo. În diverse formule camerale a colaborat cu Ayla Erduran, Viktor Pikaisen, Viktor Tretiakov, Lory Wallfisch, Valentin Gheorghiu.A realizat înregistrări de referinţă pentru posturi de radio sau TV din Germania, Turcia, Franţa, Japonia, SUA. În ţara noastră artistului i s-a acordat Premiul Televiziunii Române (1996, 1997) şi Premiul Pro TV pentru participarea ca solist în concertul televizat co-producţie România-America, Marele Premiu al Uniunii Criticilor şi Interpreţilor români (1996), Premiul pentru promovarea muzicii româneşti în ţară şi în străinătate acordat de Uniunea Criticilor Muzicali (2002) și Cel mai bun solist al Anului 2002 în Turcia.
Într-adevăr, în aceste vremuri speciale,
,,Bastionul Artiștilor” vine în întâmpinarea necesității dar și dorinței
artiștilor de a juca în aer liber. Dar stagiunea noastră estivală nu este doar
o adaptare la vremuri!
În noul circuit de vizitare al Bastionului
Țesătorilor au fost incluse părți care niciodată nu au fost deschise publicului
larg. De asemenea, pentru prima oară în istoria muzeală a monumentului istoric,
publicul va avea acces în curtea interioară și prin portița dinspre Promenada
Tâmpei și a fost creat un nou traseu de plimbare care, plecând de sub Tâmpa,
trece prin curtea bastionului și coboară pe lângă Olimpia, pe strada G. Coșbuc,
în strada Castelului.
Prețul unui bilet este de
17 lei (10 lei evenimentul + 7 lei intrarea în Bastion). Evenimentul
este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, în colaborare cu
Muzeul Județean de Istorie Brașov.