‘Oaia minune’ omologată de România: Calităţile incredibile ale noii rase

O nouă rasă românească de oi va fi omologată luna viitoare. Este vorba despre rasa Prolific, care dă mai multă carne, mai mult lapte și mai mulți miei. O delegație de oameni de afaceri francezi s-au arătat interesați de exemplare și nu este exclus să cumpere în viitor mioare din România, relatează tvr.ro.

Un berbecuţ, care are 120 de zile, cântărește 51 de kilograme. Față de un berbecuț obișnuit, de aceeași vârstă și crescut în condiții similare, are cu 8 kilograme mai mult. Iar prețul este de 1.400 de lei.

Noua rasă, botezată, deloc întâmplător, „Prolific”, a fost obținută după 30 de ani de eforturi ale cercetătorilor constănțeni de la Institutul Palas.

În Iulie, rasa Prolific va fi omologată de către Agenția Națională pentru Zootehnie, sub numele de Merom. Crescătorii de animale din România sunt încântați de noua rasa, care ridică standardul calității.

Succesul a fost apreciat de crescătorii francezi. Aceștia cumpărau oi în special din Marea Britanie, dar în contextul Brexitului, caută piețe noi. În prezent, România deține peste zece milioane de capete de oi și se află pe locul trei în Uniunea Europeană, după Marea Britanie și Spania. Încurajați de succes, specialiştii constănțeni vor acum să obțina încă o rasă nouă, care ar putea fi omologată după 15 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.