Orchestra Regală Harmonie Schelle vine la Brașov

Orchestra Regală Harmonie Schelle din Antwerpen, Belgia, va susține un turneu excepțional în România, oferind publicului ocazia de a se bucura de un repertoriu de înaltă calitate, interpretat de unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de suflători din Belgia.

Pe 9 aprilie 2025, de la ora 19.00, vom avea plăcerea de a-i asculta la Sala Patria din Brașov!

Orchestra Regală Harmonie Schelle din Antwerpen vine la Brașov după ce, la mijlocul lunii martie, a câștigat Premiul I la Campionatul flamand pentru orchestre de suflat – VLAMO! „Este aproape ireal faptul că am obținut locul I, a fost foarte emoționant”, a afirmat Steven Verhaert, dirijorul orchestrei. Datorită acestei victorii, Orchestra Regală Harmonie Schelle va participa, anul viitor, la competiția europeană de gen, care se va desfășura la Stuttgart (Germania).

Citeste și:  Banca Națională a României a lansat o monedă cu tema "175 de ani de la nașterea lui Ioan Andreescu"

Orchestra Regală Harmonie Schelle este un ansamblu de renume, recunoscut pentru excelența sa artistică și pentru poziția sa de lider în cadrul Superieure afdeling (Divizia Superioară). De-a lungul anilor, orchestra a obținut numeroase distincții și a demonstrat un angajament constant față de promovarea muzicii orchestrale de armonie.

Începând cu anul 2021, orchestra este condusă de Steven Verhaert, un dirijor de prestigiu care activează și ca profesor la Conservatorul Regal din Anvers și este Directorul Muzical al Festivalului Brassband. Sub îndrumarea sa, ansamblul continuă să evolueze și să își extindă influența pe scena internațională.

Turneul din România – O oportunitate culturală unică

Turneul Orchestrei Regale Harmonie Schelle în România marchează o nouă etapă în colaborările culturale internaționale și aduce publicului român o experiență muzicală memorabilă. Programul concertelor va include piese din repertoriul clasic și contemporan, interpretate cu măiestrie de un ansamblu de elită.

Prin acest turneu, Orchestra Regală Harmonie Schelle își reafirmă misiunea de a promova excelența muzicală și de a consolida legăturile culturale între Belgia și România.

Citeste și:  Șase hoți care au dat spargerea în mai multe gospodării și firme din Brașov și Prahova au fost arestați

Ultimele bilete se pot achiziționa online: ticketstore.ro, iabilet.ro și spectacolebrasov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.