Ordin de protecție provizoriu pentru o brașoveancă agresată fizic de către ginerele său

Ieri, 13 decembrie 2021, în jurul orei 16.15, Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fiica sa ar fi fost agresată fizic de către ginerele său.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 45 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictorii, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, iar ulterior ar fi amenințat-o cu acte de violență.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Citeste și:  Natalia Barbu nu s-a calificat în finala Eurovision 2024! Republica Moldova ratează din nou prezența pe scena mare

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.