Pacient cu tulburare bipolară, operat și tratat cu succes de cancer de colon la un spital privat din Brașov

Odată ce un pacient fragil, atât ca urmare a vârstei, cât și a unei boli cum e cancerul, cere ajutorul medicului, acesta face primul pas spre vindecare. La rândul său, medicul devine persoana care poate dovedi necondiționat empatie, calm și disponibilitate, precum și răbdarea necesară pentru a construi o relație cu un pacient vulnerabil în fața unui verdict neiertător: cancer de colon. Cu atât mai mult cu cât pacientul este suferind și de tulburare bipolară, o afecțiune a creierului care provoacă și întreține modificări ale dispoziției și tonusului psihic, cu posibile urmări negative pentru capacitatatea de funcționare a unei persoane.

Una dintre caracteristicile tulburării este experimentarea unor stări emoționale foarte intense, care alternează de la un entuziasm exagerat și euforic, însoțit de agitație, cu starea cea mai profundă de tristețe și depresie. Aceste extreme alternează cu perioade de dispoziție neutră.  

Colaborarea dintre medic și pacient este una imperativă, având beneficii reciproce: pacientul primește infuzia de energie de care are nevoie pentru a-și alimenta speranța în restabilirea sănătății fizice, medicul are în față un pacient capabil să lupte cu suferința.

Un pacient aflat la intersecția dintre două suferințe. Povestea lui B.A care la 73 de ani a învins cancerul de colon

Povestea lui B.A. începe odată cu apariția primelor simptome, care l-au făcut pe acesta să se gândească în primă fază la o afecțiune provocată de hemoroizi. Însă, atunci când tratamentul propus nu a adus nici o ameliorare, pacientul a fost supus unei colonoscopii. Diagnosticul: tumoare malignă la colonul sigmoid.

În România, conform datelor statistice din cadrul platformei Globocan, un număr de 98.886 de români au fost diagnosticați cu cancer în 2020, dintre care 13.000 sunt cazuri noi de cancer colorectal, iar cifrele au crescut și în următorii ani. Astfel, cancerul de colon se poziționează acum pe locul I ca incidență în România, fiind urmat de cancerul pulmonar și de prostată.

Cancerul de colon este tratabil și are o rată mare de succes în privința vindecării atunci când este descoperit în stadii incipiente. Conform Globocan, șansele de supraviețuire în cazul cancerului colorectal diagnosticat precoce sunt de peste 90%.

Marea majoritate a cancerelor de colon se formează pe mucoasa interioară a intestinului gros și au forma unor polipi. Unele tipuri de polipi evoluează spre cancer lent, în decursul a mai mulți ani. Totodată nu toți polipii intestinali degenerează în țesut malign, riscul depinzând de tipul acestora. 

Polipii cu potențial de malignizare pot fi identificați și îndepărtați înainte de a evolua în procese tumorale maligne. Aceștia pot fi depistați prin efectuarea periodică a colonoscopiei de screening, atât la bărbați, cât și la femei, începând cu vârstă de 50 de ani și continuat până la 70-80 de ani.  În anumite situații, cum ar fi istoricul de cancer colorectal în familie sau unele afecțiuni asociate (boală Crohn, anemia din cauze neidentificate, polipi colonici identificați anterior), colonoscopia, ca metodă de screening, este indicată de la vârste mai mici. 

Citeste și:  Aproape 61% dintre angajați consideră că biroul ideal trebuie să fie într-un campus multifuncțional cu tipuri diferite de spații unde pot lucra așa cum au nevoie

B. A. a fost operat de tumoare malignă la colonul sigmoid în aprilie 2022 la Spitalul Regina Maria din Brașov. Pe înțelesul tuturor, pacientul suferea de o formă de cancer de colon agravată de volumul mare al tumorii care bloca lumenul intestinal si risca să producă o ocluzie intestinală si era sângerândă, iar tratamentul impunea o intervenție chirurgicală de urgență, într-o primă etapă, urmată de chimioterapia adjuvantă. Dată fiind complexitatea cazului, pacientul a fost operat, iar intervenția a fost realizată cu succes de dr. Silviu Makkai-Popa. 

„Există mereu o cale de comunicare între medic și pacient. Cred că din comunicare se naște încrederea pacientului în medic, de care și medicul are nevoie pentru că la rezolvarea unei probleme participa amândoi și medicul, și pacientul. Părerea mea este că pacientul trebuie informat despre problema lui de sănătate, cu onestitate. Consider că un medic, în relația cu pacientul trebuie să fie blând și deschis și să își adapteze discursul astfel încât să obțină participarea pacientului, încrederea lui. Mă focalizez pe viitor, pe unul pozitiv, că să fac din procesul tratamentului chirurgical doar o etapă necesară pentru a redobândi starea de bine, dar atunci când tratezi un pacient fragil, trebuie să fii foarte prudent, să te plasezi în locul lui, să-i înțelegi și, mai ales, să-i accepți emoțiile, teama și îngrijorarea. Răbdarea față de pacient poate face diferența, dar și capacitatea de a înțelege și de a respecta sentimentele de afecțiune ale celor din familia pacientului. Uneori dragostea lor îți poate fi un aliat!”, punctează doctorul Silviu Makkai.

Primele simptome ale cancerului de colon. Cum a început totul?

„Cea mai mare problemă era să găsim un medic care să vrea să aibă răbdare cu tata. Suferința lui fizică o agrava pe cea psihică și dacă nu găseam repede medicul potrivit, viața tatei ar fi fost în real pericol. Am plecat de la ideea de a merge undeva în străinătate. Eram foarte debusolată și îngrijorată, atunci când o cunoștință mi-a povestit despre propria experiență cu doctorul Silviu Makkai-Popa de la Spitalul Regina Maria din Brașov. Nu am mai căutat nimic altceva și am decis să mergem la dumnealui. De la prima întâlnire am știut că este salvarea mea și a tatălui meu! Când un medic înțelege dragostea și grijă pe care o porți părintelui tău, ai dintr-o dată încredere deplină în el”, ne-a spus fiica pacientului în vârstă de 73 de ani al doctorului dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generală la Spitalul Regina Maria din Brașov.

Citeste și:  ANPC va monitoriza activitatea operatorilor economici din zonele turistice de 1 Mai și de Paște

Operația și tratamentul

Pe tot parcursul pregătirii pentru operație, B.Á. a fost însoțit de fiica sa: 

„Am ales ca fiica să fie mereu alături de pacient, pentru că i-a oferit acestuia suportul de care avea nevoie din punct de vedere emoțional, iar asta a făcut ca acesta să fie comunicativ, atent și să existe un dialog perfect între noi. La fiecare situație ne-am adaptat din mers, dar totul a decurs bine, fără niciun fel de incidente. Am acordat mare atenție stării psihice și am înțeles perfect preocuparea pe care o avea pentru starea lui de sănătate. E firesc să fim îngrijorați, mai ales în fața unui diagnostic sever, rolul meu fiind acela de a-i insufla încredere și de a-l asigura că va trece cu bine peste operație. I-am spus că după intervenție va fi bine, că durerea postoperatorie, de care oamenii se tem destul de tare, va fi minimă și că se va simți de îndată mai bine”, a completat doctorul Silviu Makkai.

Prima etapă a tratamentului a fost intervenția chirurgicală. În cazul lui B.A a fost aleasă abordarea laparoscopică, pentru a spori siguranța pacientului și pentru a minimiya suferința postoperatorie a acestuia. Scopul operației a fost acela de a îndepărta porțiunea de intestin afectată de tumoră, urmată de refacerea tubului digestiv.

Tumora canceroasă era localizată la circa 40 de centimetri de marginea anală.

„Complexitatea intervenției vine din îndepărtarea corectă și completă a ganglionilor cu potențial tumoral, poziționați de-a lungul vaselor de sânge. Limfadenectomia trebuie realizată corect, fără a periclita buna vascularizație a segmentelor de tub digestiv rămase, pentru că o vascularizare deficitară afectează vascularizația și crește riscul de apariție a unei fistule postoperator. Intervenția a fost laborioasă, dar am păstrat vascularizația colonului, în condițiile în care am eliminat toate structurile care puteau avea dezvoltare malignă”, explică doctorul Silviu Makkai.

Pacientul s-a recuperat foarte repede. Discomfortul și durerea postoperatorie au fost minime, funcțiile intestinale s-au reluat normal, astfel că B.A. a putut pleca din spital a patra zi după operație, în stare bună. 

Primii pași spre vindecare

Pe toată durata spitalizării, pacientul a fost însoțit de fiica lui, care l-a ajutat să fie calm, focalizat pe ceea ce se întâmplă, cooperant și să păstreze un tonus psihic echilibrat și pozitiv. 

Citeste și:  WE LOVE RETRO 2024: Bilete cu prețuri reduse doar până pe 20 aprilie

„ Tata are tulburare afectivă bipolară, iar asta făcea ca orice investigație și tratament de care ar fi avut nevoie să fie infinit mai dificile pentru el. Îmi este greu să spun cât de tare mă durea pe mine suferință lui, și cea fizică, și cea psihică. De asta pot să afirm, în numele meu, dar și al tatălui meu că doctorul Silviu Makkai ne-a dăruit speranță și putere să trecem peste acele momente dificile.” s-a confesat fiica acestuia.

La 20 de zile după intervenția chirurgicală laparoscopică, B. A. a început terapia adjuvantă și i s-a montat camera de chimioterapie. Camera de chimioterapie va putea fi păstrată, fără riscuri, atât cât va fi necesar și face terapia mult mai sigură și mai ușoară. 

„După operație și tratament, tata s-a recuperat bine și are acum o viață normală. Meritul este al domnului doctor Silviu Makkai-Popa. Nu doar că a fost un profesionist adevărat, dar este un om bun și devotat. Compasiunea pe care a arătat-o, calmul pe care l-a avut mereu când a vorbit cu tată, explicațiile formulate astfel încât tată să le înțeleagă, să coopereze, perseverență, modestia și corectitudinea… totul m-a impresionat profund. A fost alături de tata și de mine, pe tot parcursul tratamentului și ne-a susținut până la vindecare. De la prima întâlnire, din aprilie, și până azi, orice întrebare, solicitare sau sfat i-am cerut, am primit. Eu nu am mai întâlnit un așa om!”, ne-a spus fiica lui B.A. 

Doctorul Silviu Makkai-Popa este medic primar în chirurgie generală, în cadrul spitalului Regina Maria din Brașov și doctor în științe medicale, iar aria sa de competențe cuprinde: chirurgia laparoscopică, robotică, bariatrică, colorectală, precum și chirurgia parietală și proctologie.

Acesta a participat la studii clinice în colective internaționale, printre care se remarcă studiul din Luxembourg, „Comparative study of prognostic markers in colorectal cancer – MarkCRC”, unde dr. Silviu Makkai-Popa a obținut grant de cercetare ca investigator principal. De asemenea, doctorul Silviu Makkai-Popa este membru activ al societăților medicale European Association of Endoscopic Surgery, Société Nationale Française de Colo-Proctologie și al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică și alte Tehnici Intervenționale.

Doctorul Silviu Makkai-Popa oferă consultații în cadrul Spitalului din Brașov și Campusului medical din Iași, dar este disponibil și în clinica virtuală Regina Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.