Pacienții de la Spitalul de Psihiatrie din Brașov, cobai pentru experimente

Zeci de pacienți fără discernământ de la Secția de Psihiatrie Vulcan ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a unor medicamente, declară managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Nicușor Bîgiu, potrivit Mediafax.

Managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Nicușor Bîgiu, a declarat că a dispus o comisie de analiză după ce a primit informații că la Secţia de Psihiatrie de la Vulcan că zeci de pacienţi cronici ar fi fost folosiţi drept cobai într-un studiu de testare a unor medicamente.

„Am avut această informație și am dispus o comisie de analiză, care însă s-a blocat. Conducătorul studiului clinic a refuzat să dea lista pacienților incluși în studiu și consimțământul. Am avut informație că în anul 2005, la secția Vulcan, a fost desfășurat un studiu de testare a medicamentelor. Sunt 20, 30 de pacienți. Conducătorul studiului este un medic din cadrul spitalului”, a declarat Bîgiu.

Citeste și:  CJRAE Brașov organizează un webinar dedicat tulburărilor de spectru autist (TSA)

Potrivit acestuia, studiul „nu este etic și legal”.

„Conform unui ghid european de bune practici, nu ai voie să faci studii pe categorii vulnerabile de pacienți, iar aici avem pacienți cronici și fără discernământ”, a afirmat managerul.

Acesta a adăugat că își va declina competența și va sesiza organele de cercetare penală, cel mai probabil luni.

Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, s-a declarat surprinsă de declaraţia făcută de managerul Spitalului din Braşov privind folosirea a zeci de pacienți fără discernământ într-un studiu de testare a unor medicamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.