Papa Francisc şi-a încheiat vizita în Sudan

Papa Francisc şi-a încheiat duminică vizita apostolică în Sudanul de Sud cu un apel la „imunizare faţă de veninul urii”, pentru a putea atinge pacea şi prosperitatea care i-a ocolit pe localnici în numeroşii anii de conflicte etnice sângeroase, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Papa Francisc a condus o liturgie la mausoleul dedicat eroului pentru eliberarea Sudanului de Sud John Garang, care a murit într-un accident de elicopter în 2005, înainte ca ţara predominant creştină să-şi obţină independenţa faţă de Sudanul musulman în 2011.

Papa în vârstă de 86 de ani a susţinut o omilie axată pe temele principale ale vizitei sale în cea mai tânără naţiune de pe glob – reconcilierea şi iertarea reciprocă a greşelilor trecutului. Mulţimea care a participat la eveniment l-a întâmpinat cu entuziasm pe suveranul pontif, cu cântece şi bătăi din tobe.

Citeste și:  WE LOVE RETRO 2024: Bilete cu prețuri reduse doar până pe 20 aprilie

Papa i-a implorat pe cei prezenţi să oprească „furia oarbă a violenţei”.

„Astăzi aş vrea să vă mulţumesc pentru că sunteţi sarea pământului pentru această ţară. Totuşi, când ne gândim la nenumăratele răni, la violenţa care adună veninul urii şi la nedreptăţile care provoacă tristeţe şi sărăcie, aţi putea să vă simţiţi mici şi fără putere”, a rostit el de pe o platformă instalată în capitala Juba.

La doi ani după ce şi-a câştigat independenţa, Sudanul a fost cuprins de un război civil în care au murit peste 400.000 de oameni. În pofida acordului de pace semnat în 2018, focarele de violenţă au continuat să apară, numeroşi oameni fiind ucişi sau nevoiţi să se refugieze.

Citeste și:  41% dintre angajați sunt nemulțumiți de actualul loc de muncă. O treime declară că își va schimba jobul în perioada următoare

„Această ţară, atât de frumoasă, dar distrusă de violenţe, are nevoie de acea lumină pe care fiecare dintre voi o aveţi, sau mai bine, de lumina care este fiecare dintre voi”, a mai spus papa Francisc, care urmează să se întoarcă la Roma în cursul zilei de duminică, însoţit de ceilalţi doi înalţi prelaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.