Parada Junilor modifică orarul și traseele autobuzelor duminică – 1 Mai

Duminică, 01 mai 2022, se vor produce unele modificări în orarele și traseele de circulație ale mai multor linii, schimbările fiind determinate de desfășurarea Paradei Junilor. Astfel:

  • autobuzele de pe linia 50, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile;
  • de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 50, 51 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;
  • începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;
  • între orele 10.30 și, aproximativ, 13.00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41, 51 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.
  • între orele 10.30 și 13.00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit.
Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliția Rutieră. RATBV S.A. va lua toate măsurile, ca după ora 13.00, să se revină în cel mai scurt timp posibil la circulația după orarele și traseele obișnuite unei zile de duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.