Parapantist francez plecat din Brașov spre Covasna, dispărut

Zeci de pompieri militari, poliţişti, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna şi cetăţeni participă în judeţul Covasna la o operaţiune de căutare a unui cetăţean francez, care a plecat cu parapanta din Braşov spre Comandău. Ultima dată, bărbatul a fost văzut duminică după-amiază, localităţile Păpăuţi şi Chiuruş, potrivit news.ro..

”Ieri seară, în jurul orei 21:30, dispeceratul comun ISU-SAJ a  primit un apel prin 112, care anunţa că nu se mai ştie nimic despre un parapantist, cetăţean francez, care zbura dinspre Braşov spre zona Comandău. Ultima dată a fost văzut, ieri în jurul orei 15:30, între localităţile Păpăuţi şi Chiuruş”, a anunţart, luni dimineaţă, ISU Covasna.

Citeste și:  OMV Petrom va testa la Petrobrazi o instalație inovatoare pentru captarea și utilizarea carbonului

Sursa citată a precizat că s-au format echipe mixte de căutare-salvare, astfel că peste 40 de pompieri militari, poliţişti, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna şi cetăţeni  au plecat în căutarea parapantistului.

Căitările au continuat, în noaptea de duminică spre luni, până la ora 5.00, dar fără rezultat. Luni, la ora 7.00, căutările au fost reluate.

Echipele de căutare-salvare sunt formate din 70 pompieri militari din cadrul ISU Covasna şi ISU Braşov, jandarmi, poliţişti, salvamontişti, militari din cadrul UM 01048 şi cetăţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.