Lucrările de pregătire a pârtiilor, de verificare a instalațiilor de producere a zăpezii și a celor de transport pe cablu se apropie de final. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, domeniul schiabil va fi pregătit în totalitate.
Pentru a crește calitatea amenajării pârtiilor, Primăria Brașov anunță că a demarat și o licitație pentru achiziția a două mașini de bătut zăpada, tip RATRAC.
,,Deja au fost montate plasele și saltelele de protecție, a fost verificată instalația de producere a zăpezii artificiale, tunurile mobile sunt deja pe poziții, la instalația de transport pe cablu mai trebuie făcute încercările de transport cu sarcină de greutate. Pentru a crește eficiența pregătirii pârtiilor, dar și pentru a crește calitatea acestora, am demarat procedura de achiziție a încă două ratracuri, cu o valoarea estimată a investiției de aproape 4 milioane de lei. Având în vedere că dintre ratracurile existente, 3 sunt deja verificate și funcționale, iar al patrulea va fi funcțional începând cu sfârșitul acestei luni, sper ca, încă din acest sezon de schi, amenajarea celor 25 de kilometri de pârtie să se facă cu 6 ratracuri. Acest lucru este încă o garanție că, și în acest sezon, cele mai bune pârtii din România vor fi tot la Brașov”, a declarat reprezentantul, Primariei Braşov.
Pregătiri sezon de schi:
Până la această dată s-au finalizat lucrările de revizie a instalațiilor de produs zăpadă artificială.
S-au monatat toate sistemele de protecție (saltele și garduri fixe), respectiv 120 saltele pe lăncii, 10 saltele pe tunurile fixe și aproximativ 1.000 de metri de plase de protectie fixe.
Tunurile mobile au fost așezate pe poziții.
S-au efectuat reviziile mașinilor de amenajat pârtiile, iar, in acest moment, avem funcționale 3 mașini. Pentru a patra mașină, săptămâna viitoare va fi livrat setul de șenile necesar.
Lacul de acumulare este plin în proporție de 95% și, în acest moment, se află în proces de umplere, procedură care va fi finalizată în jurul datei de 25 noiembrie.
Practic, dacă săptămâna viitoare vor fi condiții meteo propice, instalațiile de producere a zăpezii artificiale pot fi pornite.