Paşi înainte în proiectul „Reabilitare și modernizare DJ 102 I Valea Doftanei, Județul Prahova – Brădet, Județul Brașov”

În data de 23 iulie, la sediul Consiliului Judeţean Prahova a avut loc o şedință de progres având ca obiect urgentarea acestui proiect, iniţiat de administraţiile judeţene din Braşov şi Prahova şi apoi transferat în responsabilitatea Companiei Naţionale de Investiţii din punctul de vedere al finanţării şi implementării.

Au participat reprezentanții celor două consilii județene, cei ai ocoalelor silvice din județul Prahova și cei ai firmei de proiectare SC BETA COPS SRL. Consiliul Judeţean Braşov a fost reprezentat de Costel Mihai, consilierul personal al preşedintelui Adrian-Ioan Veştea, şi de responsabilul din cadrul Direcţiei de Drumuri Judeţene şi Servicii Publice desemnat să se ocupe de proiect.  

În cadrul şedinţei a fost adus în discuţie stadiul actual al documentaţiei depuse la autorităţile abilitate să elibereze avizele de mediu, o etapă importantă, premergătoare celor de expropriere şi de demarare propriu-zisă a lucrărilor. De asemenea, au fost analizate şi potenţialele piedici care pot apărea din punct de vedere birocratic, dar şi soluţiile propuse de partenerii proiectului în vederea depăşirii lor.

Citeste și:  Consiliul Județean Brașov investește în modernizarea drumului județean DJ 106B Vulcan - Holbav

Proiectantul a informat faptul că studiul de fezabilitate este realizat și predat către Compania Naţională de Investiţii, urmând ca documentația să fie completată cu avizele de la Agenția de Protecția Mediului, Garda Forestieră și Administrația Națională Apele Române.

„Pentru eliberarea celor trei avize s-au făcut mai multe diligențe. S-a depus documentația de avizare la APM, unde este necesară emiterea unui punct de vedere de la Administrația Națională a Apelor Române cu privire la soluția necesară implementării acestui obiectiv: avizare sau Studiu de evaluare asupra corpurilor de apă. A fost depusă documentația de avizare la Administrația Națională a Apelor Române, urmând ca în perioada următoare să se încheie protocolul între Consiliul Județean şi Administraţia Bazinală de Apă Olt, document necesar obținerii avizului. Nu în ultimul rând, zilele acestea va fi depusă documentația de avizare la Garda Forestieră, însoţită de studiul de defrișare şi studiul pedologic”, a explicat Costel Mihai.

Citeste și:  9.000 de arbori și arbuști, din 14 specii, formează începând de sâmbăta aceasta, prima pădure urbană din orașul Victoria

În următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Braşov va fi supus aprobării plenului Protocolul de colaborare în vederea realizării acestui obiectiv de investiții, ce va fi încheiat între cele două consilii județene, CNI și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației.

Totodată vor fi demarate procedurile necesare scoaterii din fondul forestier şi expropierii unor suprafețe de teren necesare realizării obiectivului. Următoarea şedință de progres va fi organizată în data de 9 august.

„Avem nevoie de această investiţie în infrastructura rutieră pe care noi o considerăm extrem de importantă pentru asigurarea unei rute alternative la traficul aglomerat de pe DN 1. Vedem cu toţii cât de anevoioase sunt demersurile şi procedurile pentru realizarea autostrăzii pe sectorul Ploieşti – Braşov, iar în acest context reabilitarea drumului de pe Valea Doftanei este o soluţie viabilă, care rezolvă problema accesibilizării rutiere a judeţului Braşov pentru turişti şi localnici deopotrivă. Am încredere că vom rezolva în cel mai scurt timp toate aspectele birocratice, astfel întât proiectul să poată intra în execuţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.