Patru polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au fost premiați cu titlul de excelență “Pro Urbe”

Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, a avut loc o festivitate de premiere, în cadrul căreia Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a premiat 4 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov cu titlul de excelență “Pro Urbe”, pentru asigurarea accesului facil la serviciul public pe care îl prestăm, dar și pentru implicarea deosebită de care au dat dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Asfel, în considerarea interesului național de debirocratizare și digitalizare a activității în instituțiile publice, în urma demersurilor continue întreprinse de comisarul-șef de poliție Giosanu Cosmin, începând cu data de 07.10.2022, la nivelul inspectoratului a fost implementat un sistem de programare online pentru activitățile de lucrul cu publicul desfășurate de către Serviciul Rutier Brașov, primul proiect de acest gen în România.

Prin accesarea unui link și efectuarea unui clik pe secțiunea Programare online de pe site-ul inspectoratului, pot fi selectate diverse servicii dorite, precum: restituire permis de conducere la expirarea perioadei de suspendare, restituire certificat de înmatriculare/plăcuțe etc., eliberare istoric cazier auto, prelungire drept de circulație în cazul permiselor de conducere reținute în cadrul unor dosare penale etc.

De asemenea, există un cod QR prin intermediul căruia poate fi realizată programarea online, cu ajutorul dispozitivelor mobile.

Citeste și:  Ilie Năstase vine la Brașov pentru premiera documentarului NASTY! Astăzi, la Cinema One și Cinema City

În urma implementării acestui sistem am obținut un feed-back pozitiv din partea populației, sistemul online contribuind la predictibilitatea activităților și la scăderea timpilor de așteptare în fața ghișeelor.

Astfel de sisteme de programare online pentru activitățile de lucru cu publicul sunt în analiză, în vederea implementării ca bune practici și în cadrul celorlalte unități teritoriale de poliție.

Inspectorul de poliție Șocu Maria Ilona a reprezentat cu mândrie Inspectoratul de Poliție Județean Brașov în cadrul unor competiții sportive naționale și internaționale, contribuind menținerea unei imagini pozitive a instituției în comunitate.

Astfel, în cadrul concursului internațional World Police and Fire Games 2022, ce s-a derulat în perioada 22-31.07.2022 în Rotterdam, Olanda, din patru probe la care inspectorul de poliție a participat, a obținut 3 medalii de aur și 1 medalie de argint, după cum umrează:

– Locul I – medalia de aur, la proba de 100 m viteză;

– Locul I – medalia de aur, la proba de ștafetă, 4X400 m viteză;

– Locul I – medalia de aur, la proba de 4X400 m viteză;

– Locul II – medalia de argint, la proba de 200 m viteză.

De menționat este că la competiție au participat peste 10.000 de sportivi din peste 70 de țări.

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

În cadrul Concursului Național de Ștafetă și Probe Neclasice, ediția a IX-a, organizat de Federația Română de Atletism, care s-a desfășurat în luna octombrie 2022 la municipiul Cluj-Napoca, polițistul s-a clasat pe locul I la proba de 80 m viteză.

De asemenea, în faza finală a Campionatului Național de Atletism, polițistul a obținut locul doi la seniori, în proba de 60 m viteză, organizat sub egida Federației Române de Atletism, în luna februarie 2023.

Agentului principal de poliție CÎNDEA EMANUEL, din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Măieruș, i-au fost recunoscute meritele pentru sprijinul acordat unei femei la venirea pe lume a unui nou-născut.

Polițistul, împreună cu un alt coleg, au intervenit la un apel direct, efectuat de un bărbat de pe raza localității Măieruș, prin care se semnala că soția acestuia prezintă o stare de rău, aceasta fiind însărcinată.

În așteptarea serviciul de ambulanță, în interiorul locuinței familiei, polițistul a acordat asistență femeii pentru venirea pe lume a noului-născut, fiind în permanentă legătură telefonică cu cadrele medicale de specialitate.

La scurt timp, femeia, împreună cu bebelușul nevătămat, au fost preluați de ambulanță, în vederea efectuării investigațiilor medicale de specialitate.

Prin intervenția promptă de care a dat dovadă, agentul de poliție ANGHEL IULIAN, din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Budila a contribuit la salvarea vieții unei persoane aflate în pericol.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Astfel, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați de către Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ca urmare a recepționării unui apel 112, cu privire la faptul că o persoană, de pe raza localității Budila, intenționează să se sinucidă prin spânzurare.

Agentul de poliție Anghel Iulian, împreună cu un coleg din cadrul aceleiași subunități, s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, ocazie cu care au reperat persoana aflată într-o stare vădită de pericol, respectiv legat de gât cu o sfoară textilă, în timp ce atârna de creanga unui copac, manifestând reacții specifice sufocării.

Agentul de poliție Anghel Iulian a acționat cu operativitate și a secționat sfoara, aspect care a determinat salvarea vieții persoanei în cauză.

Acesta a fost preluat ulterior de un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Acordarea acestor titluri a fost primită cu emoție și bucurie de către polițiștii brașoveni premiați, aceștia fiind determinați să continue să își îndeplinească atribuțiile cu devotament, în sprijinul și beneficiul cetățenilor brașoveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.