Pensii și salarii mai mari, ajutoare pentru familiile vulnerabile și impozitul pe bacșiș, printre cele mai importante schimbări în 2023

Deși în ultima parioadă scumpirile au fost la ordinea zilei, anul 2023 vine cu majorări de pensii și salarii, dar și cu ajutoare pentru persoanele vulnerabile. Creșterile sunt însă mult în urma inflației. Familiile cu venituri mici vor primi de două ori pe an tichete pentru a-și plăti facturile la energie, iar pe de alta parte, pensionarii care câștigă cel mult 3.000 de lei pe lună vor fi și ei ajutați cu sume fixe, alocate tot în două tranșe.

Salariații plătiți cu salariul minim pe economie vor primi lunar mai mulți bani decât anul trecut. Astfel că, salariul brut a crescut la 3.000 de lei, din care 200 sunt neimpozabili. Pe de altă parte, în sectorul de construcții salariul minim brut este 4.000 de lei anul acesta, adică cu 1000 de lei mai mult decât în anul precedent – și se mențin facilitățile de până acum, adică nu se plătesc impozit pe venit și contribuții la sănătate.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Și salariile bugetarilor se majorează cu 10% față de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăși grila prevăzută de lege. Astfel că sumele primite în plus pot fi mici în unele cazuri.

Persoanele vulnerabile vor fi ajutate de stat să plătească facturile pentru energie. Acestea vor primi tichete în valoare de 1.400 de lei, în două tranșe. Ceea ce înseamnă câte 700 de lei în februarie și septembrie.

Tot de anul acesta s-au majorat și pensiile cu 12,5%. Astfel, punctul de pensie a ajuns la 1.785 de lei. Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare în bani, împărțite în două tranșe, în funcție de venituri. Condiția este ca acestea să nu depășească 3.000 de lei pe lună.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Pe lână aceste măsuri se aplică și unele modificări fiscale. Spre exemplu, taxarea dividendelor obținute de fondurile de pensii pentru Pilonul 2, dar și impozitarea bacșișului cu 10% – acesta urmând să apară pe nota de plată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.