Percheziții în Brașov, în cadrul operațiunii JUPITER: Prejudiciu de peste 1,1 milioane lei din evaziune fiscală în domeniul ride-sharing | VIDEO

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 iunie a.c., polițistii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în județul Brașov, într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005.

Activitățile au ca scop completarea materialului probator privitor la activitatea derulată de către reprezentanții a trei persoane juridice, urmând a fi descoperite și ridicate obiecte, înscrisuri și medii de stocare necesare achetei.

Citeste și:  România are un nou campion la sushi! Romania Sushi Cup 2025 și-a desemnat câștigătorul care va reprezenta țara la Tokyo

În perioada 2020-2023, persoanele în cauză ar fi omis înregistrarea, în evidențele contabile, a tuturor veniturilor realizate din prestarea serviciilor de ride-sharing, respectiv ar fi înregistrat în evidențele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, constând în cheltuieli cu achiziția de combustibil pentru flota de autovehicule din dotare, fiind astfel cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 1.135.349 lei.

Totodată, în cadrul perchezițiilor, sunt puse în aplicare 9 ordonanțe de ridicare a înscrisurilor și un mandat de aducere față de o persoană bănuită.

Acțiunea din această dimineață se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic – Brașov și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Brașov.

Citeste și:  ANSVSA a deschis pe litoral Comandamentul „Sezon estival 2025”

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.