Percheziții la Brașov și Dâmbovița, pentru destructurarea unei rețele de traficanți de droguri

Descinderi ale polițiștilor și procurorilor DIICOT în Brașov și Dâmbovița, pentru destructurarea unei rețele de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, au fost puse în executare 74 de mandate de aducere în acest dosar. „În perioada martie 2018-decembrie 2019, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa au documentat activitatea infracţională a două grupuri infracţionale, alcătuite din 31 de persoane, din judeţul Dâmboviţa, bănuite de trafic de droguri de risc şi mare risc. Din activităţile investigative au rezultat indicii că persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi de mare risc din Bucureşti şi din străinătate, substanţele fiind apoi comercializate în Dâmboviţa”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii SCCO Dâmboviţa, cu sprijinul poliţiştilor specializaţi specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti, Piteşti, Braşov şi Buzău, au efectuat, marţi, 36 de percheziţii domiciliare (34 în Dâmboviţa şi 2 în Braşov). La activităţi au participat şi poliţişti ai IPJ Dâmboviţa, jandarmi ai IJJ Dâmboviţa şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.
„În urma activităţilor, până în prezent, au fost indisponibilizate 27 de telefoane mobile, un laptop, o imprimantă, 3 arme letale a căror deţinere este interzisă, 71 de cartuşe, mai multe grindere şi cântare de precizie, 31.680 de lei şi 1.840 de euro. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 500 de grame de cannabis şi substanţe pulverulente susceptibile a fi stupefiante, mai multe pliculeţe autosigilante şi ustensile pentru porţionarea şi consumul stupefiantelor”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Citeste și:  Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.