Permis de Ucraina fals, folosit la un control rutier din municipiul Codlea

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, “fals material în înscrisuri oficiale” și “uz de fals”.

În fapt, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, care conducea un autovehicul pe strada Lungă din municipiul Codlea, județul Brașov.

La solicitarea cadrelor de poliție de a prezenta documentele personale și ale autovehiculului condus, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Ucraina, asupra căruia există suspiciunea rezonabilă că ar fi fals.

De asemenea, la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, care să îi confere dreptul de a conduce vehicule pe teritoriul României.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.