Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat, luni, că 93.049 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore, numărul fiind unul record. În total, 127.948 de persoane au fost vaccinate în acest interval. Peste 25.000 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.
Potrivit CNCAV, 127.948 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 93.049 au primit prima doză de vaccin sau doza unică de ser produs de Johnson & Johnson. Alte 25.038 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.
În acelaşi interval, au fost raportate 62 de reacţii adverse: 38 la vaccinul Pfizer, 5 la Moderna şi 19 la Johnson & Johnson. Alte 118 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Numărul total al persoanelor vaccinate este de 6.510.217, din care 5.974.134 cu schema completă. Până în prezent, 731.586 de persoane s-au vaccinat cu doza a treia.