Peste 1500 de pacienți, între care și brașoveni, au beneficiat de servicii gratuite de îngrjire paliativă

Peste 1.500 de pacienți cu boli cronice progressive, copii și adulți din peste 270 de localități defavorizate din județele Brașov, Alba, Giurgiu, Ilfov, Bihor și Bacău au beneficiat în ultimii 2 ani și jumătate de servicii gratuite de îngrjire paliativă, grație proiectului PALcomunitate, finanțat prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Proiectul a asigurat accesul la servicii de paliație în mediul rural și în orașe mici, acolo unde, de regulă, echipele multidisciplinare nu pot ajunge din cauza resurselor limitate.

Promotorul proiectului este fundația HOSPICE Casa Speranței iar partenerii implicați în implementarea sa sunt Consiliul Județean Brașov, Asociația Lumina din Bacău, Hospice Eliana din Alba și Hospice Emanuel din Oradea.

Citeste și:  Ministrul Finanţelor: În bugetul pe 2024 sunt cuprinse cheltuielile cu majorarea pensiilor și salariilor profesorilor

Pe parcursul derulării proiectului, echipele formate din medici, asistenți medicali, asistenți sociali, kinetoterapeuți, psihologi și consilieri spirituali au realizat aproape 26.000 de vizite de îngrijire în casele pacienților din zonele rurale sau din orașe mici.

Cu ajutorul acestui proiect, echipele implicate au ajuns în sate și cătune aflate chiar la peste 100 de km distanță de orașele în care oferă în mod obișnuit îngrijire pacienților. Ajutorul a fost cu atât mai necesar în aceste zone în care accesul la orice servicii medicale este extrem de limitat. Ne-am bucurat că am putut face astfel o diferență uriașă în viața bolnavilor din mediul rural și a familiilor lor”, a declarat Petruța Anania, coordonatoarea proiectului PALcomunitate.

Citeste și:  Celebra operetă, „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul, îi va bucura pe brașoveni în acest weekend

Pe lângă îngrijirea la domiciliu, pacienții au beneficiat de mii de consultații în ambulatoriile de specialitate, consiliere telefonică permanentă,participări la activități în centre de zi și în 8 tabere terapeutice. În centrele hospice din Alba și Oradea au fost deschise în cadrul proiectului 2 noi ambulatorii de îngrijiri paliative.

170 de profesioniști și peste 100 de membri din comunitățile vizate au fost instruiți în paliație în decursul proiectului.

Potrivit datelor demografice, peste 190.000 de persoane au nevoie anual de îngrijire paliativă în România, însă mai puțin de 19 dintre pacienți beneficiază de aceste servicii de îngrijire. Proiectul PALcomunitate a beneficiat de un grant în valoare de 2.091.652 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală

Citeste și:  Belgia dă asigurări că susține în continuare aderarea României la Schengen

Foto. Shutterstock

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.