Peste 250 de organizaţii care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au trimis o Scrisoare deschisă Primului ministru al României

Peste 250 de organizaţii care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au trimis o Scrisoare deschisă Primului ministru al României, Nicolae Ciucă, ministrului Muncii, Marius Budăi, preşedinţilor partidelor din coaliţia de guvernare şi Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi prin intermediul căreia solicită, ca în contextul adoptării Pachetului social de măsuri destinate sprijinirii categoriilor vulnerabile, de a se avea în vedere şi majorarea indemnizaţiei persoanelor cu handicap. Actualele cuantumuri ale acesteia sunt umilitoare, iar decalajul între persoanele cu dizabilităţi şi celelalte categorii sociale a devenit inacceptabil de mare, paradoxal, de-a lungul unei perpetue reforme dedicate celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Acest aspect este evidenţiat şi de recentul Pachet social de măsuri destinate sprijinirii categoriilor vulnerabile.

Redăm scrisoarea deschisă integral: Scrisoare deschisă

În contextul adoptării de către Guvernul României a pachetului social de măsuri destinate sprijinirii categoriilor vulnerabile, considerăm că, în cadrul acestuia, s-ar fi impus şi se impune includerea majorării valorii indemnizaţiei de handicap. Acordarea celei de-a XIII-a indemnizaţii de handicap nu compensează sărăcia în care se zbate categoria profund defavorizată a persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră.

Domnule Prim-ministru, vă adresează această scrisoare deschisă următoarele organizaţii: Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR), prin filialele organizaţiilor neguvernamentale membre şi sucursalele acestora, reprezintă un număr de peste 300 000 de persoane cu dizabilităţi; FEDRA- Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist- 19 ONG-uri ale părinţilor copiilor cu TSA şi care reprezintă aproximativ 2000 de persoane cu dizabilităţi; Federaţia Dizabnet – 50 ONG-uri membri; Reţeaua părinţilor din Asociaţiile Down România – 21 asociaţii; Federaţia Incluziune- 20 ONG-uri membre; ROTSA- Reţeaua Organizaţiilor în Autism – 86 ONG-uri membre, însemnând 4000 de persoane cu dizabilităţi reprezentate; FOPCD- Federaţia Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi – 19 ONG-uri membre, însemnând peste 500 de persoane cu dizabilităţi reprezentate; Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale- Luceafătul, Neamţ; Asociaţia Help Autism; Fundaţia Star of Hope; Asociaţia Calea Spre Acces; Fundaţia Păpădia Iaşi; Asociaţia Pro ACT Suport; Asociaţia IL Chicco; Asociaţia Bună Ziua Copii din România, Bârlad; Fundaţia Corona, Iaşi; Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany Iaşi; Organizaţia Umanitară Concordia; Fundaţia Tanner Galaţi; Asociaţia Surâsul Albastru, Iaşi; Fundaţia FARA; Fundaţia Ancora Salvării; Asociaţia Necuvinte; Fundaţia Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară Iaşi; Asociaţia Institutul Bucovina Suceava; Asociaţia Reaching Out România.

În numele persoanelor cu dizabilităţi pe care le reprezintă, organizaţiile semnatare ale acestei scrisori deschise vă transmit rugămintea de a avea în vedere şi majorarea indemnizaţiei acordate persoanelor cu dizabilităţi, măsură stringent necesară în vederea unei mai bune integrări în societate şi a unei existenţe, dacă nu decentă, măcar demnă. Actualele cuantumuri ale indemnizaţiei de handicap sunt umilitoare. Ce poate face cu suma de 350 de lei o persoana handicap grav? Ce poate face cu 265 lei o persoana cu handicap accentuat şi cu 60 de lei o persoană cu handicap mediu?

Facem prezenta solicitare în contextul în care cheltuielile de subzistenţă au crescut exploziv acesta fiind motivul pentru care Guvernul pe care îl conduceţi a considerat necesară majorarea pensiei minime garantate şi a alocaţiei pentru copii, sprijinind astfel categoriile sociale cu un grad mare de risc de sărăcie şi de excluziune socială. În mod inexplicabil şi injust, pentru categoria persoanelor cu dizabilităţi, poate cea mai vulnerabilă, s-a considerat că suma de 350 de lei acordată la final de an (împărtiţă la 12 luni) ar putea fi un ajutor suficient, acordat cu un efort bugetar minim.

În aceste condiţii, suntem nevoiţi să vă amintim că Articolul 4 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, semnată de România şi ratificată prin Legea nr. 221/2010, consfiinţeşte că statele membre se angajează „să ia în considerare protecţia şi promovarea drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilităţi în toate politicile şi programele” pe care le adoptă şi le pun în practică.

În analiza acestei solicitări, vă rugăm să aveţi în vedere şi faptul că, în ultimul deceniu, majorările aplicate indemnizaţiei de handicap au fost simbolice în raport cu evoluţia costurilor de subzistenţă precum şi cu creşterea nivelului de trai a altor segmente sociale adâncindu-se astfel o discrepanţă care contravine Articolului 4 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Mai mult, toţi ceilalţi indicatori de sprijin social din partea statului au fost actualizaţi frecvent şi în mod semnificativ, dar nu şi pentru persoanele cu dizabilităţi accentuând sentimentul de excluziune, de ignorare a celor mai vulnerabili membri ai societăţii. Aceştia sunt percepuţi ca având un potenţial de presiune neglijabil. O asemenea abordare, generatoare de adâncă dezamăgire pentru persoanele cu dizabilităţi, este incompatibilă atât cu obligaţiile asumate de România pe plan internaţional, cât şi cu principiul fundamental al egalităţii de tratament pe care se susţine că l-ar respecta societatea noastră.

În sprijinul susţinerilor de mai sus vă prezentăm o situaţie comparativă care ilustrează elocvent inechitatea socială perpetuată pe fondul indiferenţei cu care, în mod regretabil, au fost tratate persoanele cu dizabilităţi în ultimii ani:

– Alocaţia pentru copii: 2011 – 42 lei; 2021 – 214 lei.

– Salariul minim brut pe ţară: 2011 – 670 lei; 2021 – 2300 lei.

– Pensia minimă garantată: 2011 – 350 lei; 2021 – 800 lei.

– Indemnizaţia pentru handicap grav: 2011 – 202 lei; 2021 – 325 lei.

Aşadar, în vreme ce, în ultimii 10 ani, alocaţia pentru copii a fost majorată cu 409,52%, salariul minim brut cu 243,28% şi pensia minimă garantată cu 128,57%, indemnizaţia pentru gradul grav de handicap a crescut cu doar 60,89%, ceea ce sperăm că veţi fi acord că este revoltător şi profund inechitabil.

Nu vom insista aici asupra problemelor multiple şi complexe cu care se confruntă în societate persoanele cu dizabilităţi din cauze care au la baza subfinanţarea programelor specializate strict necesare acestora.

Tehnologia asistivă nu este subvenţionată, accesibilizarea mediului informaţional şi fizic este la nivel de deziderat, dispozitivele medicale de strictă necesitate în cazul anumitor tipuri de dizabilitate sunt departe de standardele europene în materie, iar locurile de muncă adaptate sunt, asa cum bine se ştie, foarte puţine (de unde şi gradul scăzut de ocupare şi deci cel crescut de pauperizare al categoriei sociale reprezentate de persoanele cu dizabilităţi).

În aceste condiţii, majorarea semnificativă a indemizaţiei de handicap reprezintă exclusiv o necesitate. Această indemnizaţie nu constituie un venit în sine, din care beneficiarul poate să-şi asigure existenţa, ci doar o sumă compensatorie acordată cu scopul de a acoperi cheltuielile suplimentare necesare pentru a putea îndura mai uşor dizabilitatea. În cele mai multe cazuri însă, pentru persoanele cu dizabilităţi indemnizaţia de handicap este singurul venit, evident insuficient chiar şi pentru un trai mizer.

De aceea, pentru înlăturarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi în cadrul adoptării Pachetului social de măsuri destinate sprijinirii categoriilor vulnerabile, vă solicităm majorarea indemnizaţiei de handicap după cum urmează:

– pentru gradul grav, la nivelul pensiei minime garantate;

– pentru gradul accentuat, 70% din valoarea pensiei minime garantate;

– pentru gradul mediu, 40% din valoarea pensiei minime garantate.

Avem convingerea că numai astfel se poate întregi cu adevărat, în spiritul egalităţii de tratament a tuturor membrilor societăţii, paradigma „măsurilor de protecţie socială”. Că numai astfel, actuala clasă politică le poate demonstra persoanelor cu dizabilităţi acordul şi intenţia de a înceta să le mai ignore, de a le considera, în sfârşit, o parte a societăţii. Altminteri, decalajul social dintre persoanele cu dizabilităţi şi restul românilor va deveni tot mai mare, tot mai greu de surmontat, anulându-le practic dreptul la o viaţă măcar demnă, daca nu decentă.

Contăm pe sprijinul dumneavoastră încrezători că veţi înţelege sensul profund uman şi disperarea care răzbate din solicitarea noastră.

Cu stimă,
Preşedinte CNDR Daniela TONTSCH