Zi: 21 decembrie 2021

Peste 250 de organizaţii care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au trimis o Scrisoare deschisă Primului ministru al României

21 decembrie 2021

Peste 250 de organizaţii care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au trimis o Scrisoare deschisă Primului ministru al României, Nicolae Ciucă, ministrului Muncii, Marius Budăi, preşedinţilor partidelor din coaliţia de guvernare şi Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi prin intermediul căreia solicită, ca în contextul adoptării Pachetului social de măsuri destinate […]

Read More

Un bărbat s-a accidentat la mână în timpul serviciului, la o companie din Brașov

21 decembrie 2021

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”. Ieri, 20 decembrie 2021, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați prin […]

Read More

Dosare penale întocmite de către polițiștii brașoveni pentru “punerea în circulație de produse contrafăcute”

21 decembrie 2021

Ieri, 20 decembrie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, în vederea verificării respectării prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată cu modificările și completările ulterioare. În cadrul activităților desfășurate, […]

Read More

2 medalii pentru Corona, la o Cupă a României de succes, organizată la Brașov

21 decembrie 2021

Corona Brașov își îmbogățește palmaresul secției de natație cu încă două medalii obținute la Cupa României pentru cadeți. Rareș Moian-Dușa, tânăra speranță a Coronei, a câștigat două medalii la recent încheiata ediție a Cupei României pentru cadeți, organizată la Brașov! Locul 3 la 200m craul Locul 2 la 100m fluture Darius Ciocan a ocupat un […]

Read More

Pigasso: cel mai talentat pictor PURCEL. Un tablou pictat de acesta s-a vândut cu 20.000 de lire sterline

21 decembrie 2021

Un porc pe nume Pigasso a devenit celebru după ce a pictat un tablou care s-a vândut cu 20.000 de lire sterline. Acesta a fost salvat de la sacrificare înainte de a deveni un artist de renume mondial și „a vândut” o lucrare abstractă pentru suma record. Tabloul, denumit „Wild and free”, a fost cumpărat […]

Read More

Peste 105.600 de persoane au generat formulare PLF pentru intrarea în România

21 decembrie 2021

Autorităţile au anunțat astăzi, 21 decembrie, că peste 105.600 persoane au generat formularele digitale pentru intrarea în România, de la lansarea aplicaţiei STS. Cele mai multe persoane – peste 30.000 – au intrat în ţară prin Aeroportul Henri Coandă. Reamintim că începând de ieri, 20 decembrie 2021, la intrarea în România este obligatoriu formularul PLF. […]

Read More

Salariații din mai multe domenii anunţă posibile greve, nemulțumiți de prevederile bugetare

21 decembrie 2021

Salariații din mai multe domenii cheie sunt nemulțumiți de prevederile bugetare pentru anul 2022, legate de veniturile salariale. Reamintim că angajații CFR au declanșat ieri, 20 decembrie, un protest spontan, blocând circulația timp de mai multe ore. Nemulțumirea lor ține de legea privind statutul personalului feroviar adoptat în 2020, care a fost amânată pentru a […]

Read More

Poliția Brașov: Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău?

21 decembrie 2021

Dacă copilul tău minte în mod repetat în legătură cu școala, cu prietenii, cu ieșirile în oraș, când dispar obiecte din casă sau aduce acasă lucruri care nu-i aparțin și cărora nu le poate justifica prezența, dacă se ascunde de tine atunci când intră pe internet și nu dorește să-i cunoști prietenii, acestea pot fi […]

Read More

Mircea Rednic anunţă revoluţia la Dinamo: „O să plece vreo 14 jucători”

21 decembrie 2021

Farul Constanţa a câştigat fără mari probleme cu Dinamo, scor 2-0, în „Ştefan cel Mare”. Meciul a fost transmis în direct pe Look Sport+. Pentru Dinamo este un final de an dezastruos, fiind pe penultimul loc din Casa Liga 1. La finalul jocului, Rednic a analizat prestaţia fotbaliştilor pregătiţi de el cu formaţia dobrogeană şi […]

Read More

EMA a autorizat vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania Novavax

21 decembrie 2021

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat luni vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax, care utilizează o tehnologie considerată clasică în raport cu cele aflate la baza serurilor deja aprobate în Uniunea Europeană, un detaliu care ar putea să reducă scepticismul în rândul persoanelor nevaccinate, informează agenţiile de presă internaţionale. Serul Nuvaxovid dezvoltat de […]

Read More