Peste 30 de grădiniţe din Regiunea Centru, modernizate cu fonduri REGIO

Anul 2019 aduce o veste bună pentru aproape 1800 de copii de la 34 de grădiniţe din Regiunea Centru, pentru care vor fi realizate investiţii din fonduri europene în modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ. Acest fapt este posibil ca urmare a semnării proiectului gestionat la nivel regional de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, prin care titularul – Ministerul Educaţiei Naţionale – alături de administraţia publică locală vor utiliza peste zece milioane euro pentru educaţia timpurie a copiilor.

Cele 34 de grădiniţe din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita Mureş şi Sibiu beneficiază de posibilitatea de a-şi achiziţiona dotări şi echipamente, şi de a-şi finanţa, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, lucrările de reabilitare a clădirilor şi chiar unele construcţii noi. Este vorba de proiectul cu denumirea „Construcţii grădiniţe Regiunea Centru, cod MySMIS 125151”, a cărui valoare totală este de peste 48 milioane lei, din care aproape 40 milioane lei sunt fonduri nerambursabile.

Finanţarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 10 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiţii privind dezvoltarea infrastructurii prin construirea de clădiri noi pentru grădiniţele care se află în clădiri ce nu mai prezintă siguranţă în exploatare, sunt amplasate în construcţii ce fac obiectul retrocedării sau au spaţii insuficiente şi inadecvate pentru acest tip de educaţie. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare din învăţământul obligatoriu la un sistem educaţional de înaltă performanţă, care să asigure resursele umane necesare unei dezvoltări socio-economice durabile. Obiectivul specific al proiectului constă în asigurarea unei oferte educaţionale adecvate, accesibile şi de calitate, în grădiniţele cuprinse in proiect, prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii grădiniţei şi dotarea acestora cu mobilier şcolar. Atingerea obiectivului specific al proiectului se va realiza prin construirea de clădiri adecvate, dar şi prin reabilitarea şi modernizarea spaţiilor destinate procesului educaţional, precum şi dotarea acestora cu mobilier specific învăţământului preşcolar. Astfel, se va crea o infrastructură şcolare modernă, adecvata desfăşurării procesului de învăţământ, asigurându-se astfel condiţiile materiale desfăşurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerinţele actuale.

Citeste și:  Imnul național al României va fi celebrat și la Brașov

Prin implementarea proiectului 34 unităţi de învăţământ vor fi reabilitate sau vor beneficia de construcţii noi şi de dotări corespunzătoare procesului educaţional pentru un număr de 1791 copii. Lucrările de execuţie sunt realizate din 2 surse de finanţare. Astfel, din fonduri MEN-UMPMRSU (Unitatea de Management al proiectelor pentru modernizarea reţelei şcolare şi universitare) sunt finanţate lucrările aferente investiţiei de bază – clădirea grădiniţei şi instalaţiile aferente, inclusiv reţele exterioare în incintă, iar din fonduri locale se finanţează echipamentele cum ar fi: centrala termică, împrejmuiri, alei pietonale şi carosabile, branşamente, remiza PSI, magazii şi amenajarea terenurilor din incintă (loc joacă, teren de sport, parcare, etc). În funcţie de numărul de copii estimat a fi cuprins în unitatea şcolară, la nivelul Regiunii Centru sunt cuprinse obiective cu 2, 3 şi 4 săli de grupă, care au program normal de studiu.

Citeste și:  Teutonic Fest Hărman revine cu o nouă ediție în incinta Cetăţii Medievale @ 27-28 iulie 2024

Proiectul are ca parteneri unităţile teritorial-administrative din Aiud, Săsciori, Făgăraş, Feldioara, Tărlungeni, Ticuşu, Zărneşti, Vâlcele, Belin, Sita Buzăului, Catalina, Chichiş, Dobârlău, Estelnic, Întorsura Buzăului, Măriniş, Porumbeni, Tuşnad, Acăţari, Apold, Cristeşti, Fântânele, Hodac, Hodoşa, Nadeş, Sângeorgiu de Mureş, Solovăstru, Sânpaul, Vânători, Viişoara, Avrig şi Bazna. Grădiniţele din toate aceste localităţi vor fi reabilitate şi dotate, cu sprijinul fondurilor nerambursabile REGIO.

„Aceste proiect răspunde necesităţii de modernizare şi dotare a multor grădiniţe care funcţionează în spaţii improprii şi cu echipamente necorespunzătoare. La nivel naţional vorbim de 380 de grădiniţe, din care noi vom sprijini modernizarea a 34 de unităţi educative. Este foarte bună iniţiativa de a fi finanţate, din fonduri europene nerambursabile, achiziţiile derulate de unităţile şcolare şi de administraţia publică locală, deoarece astfel părinţii şi copiii pot vedea că se folosesc şi fonduri europene pentru creşterea calităţii în învăţământ. Prin Axa Prioritară 10 vom asigura investiţii la mai multe obiective din învăţământ, fie la grădiniţe şi şcoli, fie la licee profesionale şi universităţi, în acest moment având în evaluare peste 130 de proiecte, a căror valoare totală este de peste 820 milioane lei. La aceste proiecte se adaugă şi 30 de proiecte gestionate de noi şi implementate de administraţia publică locală din regiune pentru reabilitarea energetică a unor clădiri din sistemul educaţional, fie ele grădiniţe, şcoli, licee şi internate şcolare.

Citeste și:  Zoo Brașov marchează Ziua Internațională a Tigrului printr-o serie de activități educative

Necesarul de finanţare este foarte mare şi vom reuşi să susţinem doar o parte din aceste cereri de finanţare, ţinând cont că pentru întreaga Axă Prioritară 10, avem o alocare financiară cu puţin mai mare de 163 milioane lei, gradul de acoperire cu cereri de finanţare pe unele priorităţi fiind de peste zece ori mai mare decât fondurile disponibile. Concret, prin toate proiectele pe care le coordonăm la nivel regional vom gestiona investiţii în valoare totală de peste 40 milioane euro pentru creşterea confortului şi a calităţii actului educativ, precum şi pentru a se achiziţiona echipamente moderne, potrivite cerinţelor actuale din învăţământ”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.