Petiţie online lansată pentru adoptarea de politici anti-bullying în şcoli

Asociaţia Telefonul Copilului, organizaţie non-guvernamentală, non-profit, care apără de 17 ani drepturile copilului şi ale familiei, continuă demersurile în vederea adoptării de către factorii de decizie a unor politici publice anti-bullying în şcoli. În acest scop lansează petiţia online „Fără frică, fără bullying! Petiţie pentru siguranţa copilului tău la şcoală!”. Bullying-ul reprezintă un comportament abuziv, realizat în mod repetat şi cu intenţie directă sau indirectă, conducând la prejudicierea fizica şi/sau psihică a victimei prin umilire, rănire, persecuţie, intimidare sau alte fapte, manifestându-se prin forme diverse: verbal, emoţional, relaţional şi fizic.

Semnăturile colectate vor fi folosite ca argument suplimentar în discuţiile cu factorii de decizie din Guvern şi Parlamentul României, pe baza documentelor deja înaintate acestora în primăvara anului în curs. Acestea conţin un set de măsuri concrete care ar trebui adoptate de instituţiile de învăţământ şcolar şi preşcolar cu scopul de a proteja copiii de actele de hărţuire şi agresiune. 
Printre acestea se numără: introducerea temelor anti-bullying în curriculumul şcolar, în cadrul orelor de consiliere şi orientare, dirigenţie şi în manualele de educaţie civică. În acelaşi timp, monitorizarea audio-video a unităţilor de învăţământ trebuie să fie extinsă şi la nivelul grădiniţelor, nu numai al şcolilor. Supravegherea audio-video în spaţiile publice din perimetrul instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar reprezintă o altă măsură care poate diminua cazurile de violenţă asupra minorilor. În prezent, acestea sunt disponibile doar în cadrul şcolilor, nu şi al grădiniţelor, unde, din datele Asociaţiei, sunt înregistrate, de asemenea, acte de hărţuire a celor mici.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

„Abuzul de tip bullying a devenit o problemă de sănătate publică. Ne-o spun datele pe care le-am colectat prin intermediul liniei telefonice dedicate copiilor 116111, precum si online la http://www.116111.ro/. Astfel, peste 10.000 de copii, în ultimii şapte ani, au mărturisit că au fost victime ale hărţuirii. Mai mult, peste 93% dintre victime au fost agresate de un alt copil. Cifrele sunt atât de mari şi, din păcate, în continuă creştere, pentru că nu avem politici publice în România care să vină în sprijinul prevenirii şi combaterii acestui fenomen. Aşadar, împreună cu reţeaua de parteneri formată din experţi şi reprezentanţi ai unora dintre instituţiile relevante în domeniul educaţiei am identificat o serie de soluţii care pot schimba în bine această stare de fapt. Le-am integrat într-o propunere de politică publică şi le-am transmis autorităţilor în urmă cu câteva luni. Demersul nostru continuă, însă, până la concretizarea reglementării unor măsuri integrate, la nivel naţional, care să ofere siguranţă copiilor noştri în instituţiile de învăţământ”, a declarat Cătălina Surcel, Director executiv, Asociaţia Telefonul Copilului.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Odată cu petiţia online, Asociaţia Telefonul Copilului pune la dipoziţia celor care doresc să susţină această cauză platforma de dezbateri publice http://dialoc.ro/. Orice părinte, profesor sau persoană care are argumente pro sau contra privind introducerea de măsuri concrete pentru diminuarea bullying-ului le poate exprima în secţiunea dedicată dezbaterilor sau poate lua parte la sondajele disponibile pe aceeaşi platformă. Dialoc.ro are şi rolul de a informa şi educa copiii, părinţii, cadrele didactice şi orice altă categorie de cetăţeni privind manifestările bullying-ului. Cei interesaţi pot afla cum să identifice situaţiile de acest tip şi care sunt soluţiile punctuale pentru a depăşi astfel de episoade.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Asociaţia Telefonul Copilului derulează proiectul „STAND UP-Creşterea participării şi rolului societăţii civile în influenţarea şi îmbunătăţirea politicilor publice”, cod SMIS 2014+: 110423, cu o durată de 16 luni şi care vizează atât conştientizarea în rândul publicului a efectelor negative ale bullying-ului în rândul copiilor şi adolescenţilor, cât şi dezvoltarea şi implementarea unor politici publice alternative pentru diminuarea acestui fenomen şi a consecinţelor acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.