
Turneul național Pianul Călător, unul dintre cele mai longevive și iubite proiecte muzicale din România, continuă în această vară cu trei opriri speciale: Deva (11 iunie, Sala Pro Arte), Brașov (13 iunie, Sala Patria) și Bistrița (15 iunie, Palatul Culturii).
Pianistul Horia Mihail, inițiatorul și protagonistul acestui demers cultural unic, marchează prin ediția aniversară Pianul Călător – Passion 15 ani de când aduce muzica clasică mai aproape de comunități din întreaga țară.
Programul acestei ediții speciale este o selecție rafinată de lucrări ce au fost oferite ca bis de-a lungul turneelor precedente – o adevărată călătorie sonoră prin marile epoci muzicale, de la Scarlatti, Bach și Mozart, până la Debussy, Respighi și Tiberiu Brediceanu.
Printre piesele ce vor putea fi ascultate se numără îndrăgita Für Elise de Beethoven, Rondo Alla Turca de Mozart, Fantasie Impromptu de Chopin, dar și bijuterii ale repertoriului românesc precum Moldova și Bucovina de Tiberiu Brediceanu.
După aceste concerte, turneul continuă la Caracal (27 iunie), iar apoi se încheie cu două evenimente speciale în București: pe 28 iunie la Ateneul Român și pe 29 iunie, în aer liber, la Grădina cu Filme – Creart.
În cei 15 ani de existență, Pianul Călător a adunat mii de kilometri parcurși, patru albume lansate sub egida Editurii Casa Radio și, mai ales, o comunitate vie de melomani în orașe unde muzica clasică ajungea rar.
Proiectul, realizat de Radio România și organizat de Pro Contemporania, a lăsat în urmă nu doar amintiri sonore, ci și cinci piane de concert donate comunităților locale din Roman, Caracal, Deva, Tulcea și Alba Iulia.
Horia Mihail, cu o carieră ce însumează peste 1000 de concerte în țară și în străinătate, rămâne unul dintre cei mai implicați și valoroși promotori ai muzicii clasice din România.

Program muzical:
- D. Scarlatti – Sonata în mi minor
- Bach / Marcello – Adagio
- W. A. Mozart – Rondo Alla Turca
- L. van Beethoven – Für Elise
- F. Chopin – Fantasie Impromptu
- R. Schumann – Träumerei
- P. I. Ceaikovski – Iunie
- Fr. Liszt / Fr. Schubert – Soirées de Vienne
- O. Respighi – Valse Caressante
- Cl. Debussy – Valse romantique
- Tiberiu Brediceanu – Moldova și Bucovina
Informații suplimentare și bilete:
www.pianulcalator.ro
Spot video oficial
Facebook Pianul Călător
Instagram
Documentar – Pianul Călător: 10 ani
Un turneu Pro Contemporania 20 din seria Turnee de Poveste.
Proiect cofinanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România
BIOGRAFIE
Pianistul Horia Mihail a debutat în orașul său natal, Brașov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din București și cu Orchestra Națională Radio. „Subtilitatea ritmică și articulația atmosferei și a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primește foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una din aparițiile sale.
După 14 ani de studii în România cu prof. Stela Drăgulin, la Brașov, și prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din București, Mihail a urmat cursurile Universității din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson. În 1999, a primit Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship, iar în 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award.
După ce a funcționat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Brașov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii și membru al deja cunoscutei formații ”Romanian Piano Trio” alături de violonistul Alexandru Tomescu și celistul Răzvan Suma cu care a susținut concerte de mare succes în țară și străinătate.
Împreună cu Romanian Piano Trio a realizat cinci turnee naționale de anvergură – sub titlul Music ON, iar împreună cu violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul a trei turnee Stradivarius. În urma acestor colaborări au apărut 3 CD-uri de trio cu lucrări de Beethoven, Mozart, Schumann, Mendelssohn și 3 CD-uri Stradivarius în duo cu Alexandru Tomescu: Encore, Virtuoso și Romantic.
Din 2009 artistul este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, calitate în care a susținut mai multe concerte la Sala Radio (alături de Orchestra Națională Radio și dirijorii Jin Wang, Christian Badea, Gerd Schaller, Tiberiu Soare), dar și în turnee în țară sau la Roma în decembrie 2009, ori la Expoziția Mondială de la Shanghai în iulie 2010.
În aprilie 2011, artistul a început Turneul Național de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat ”Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”, care a stat la baza unui CD live apărut la Editura Casa Radio, proiect pe care artistul l-a continuat printr-un al doilea turneu de aproape două luni în vara anului 2012 și un al treilea în 2013, care a fost dublat de un CD de studio Beethoven înregistrat la Sala Radio. În 2013, Horia Mihail a lansat primul CD solistic integral alături de Orchestra Națională Radio, cu lucrări concertante de Beethoven, Rachmaninov și Lutoslawski.
În 2014 si 2015, pianistul a realizat, printre altele turnee în Chile, Statele Unite si Malayesia și a cântat pe scena Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio RADIRO alături de Orchestra Radio din Praga. Horia Mihail a participat la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul internațional ”Nopți pianistice” de la Chișinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia.
Principalele proiectele itinerante în care artistul este implicat din 2011 până în prezent sunt ”Pianul călător”, ”Duelul viorilor”, alături de Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, ”Flautul fermecat”, alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și ”Vioara lui George Enescu” , alături de Gabriel Croitoru. Actualmente este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și al Filarmonicii din Brașov.