Piaţa Sfatului, folosită într-un studiu european pentru combaterea terorismului

News Brasov. Stiri din Brasov

Braşovul este singurul oraş din România partener în cadrul unui proiect, finanţat de Comisia Europeană, care urmăreşte îmbunătăţirea protecţiei spaţiilor publice şi atenuarea riscurilor ameninţărilor teroriste.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii braşovene, Piaţa Sfatului este folosită ca studiu de caz în cadrul unui workshop care se desfăşoară pe parcursul a două zile şi la care participă specialişti din mai multe state şi organisme europene în domeniul securităţii.

În proiect mai sunt parteneri municipalităţi europene din Olanda, Grecia, Spania şi Lituania, institute de aplicare a legii, institute de cercetare, practicieni şi o reţea urbană europeană, iar soluţiile acestui proiect urmează să fie implementate în alte 50 de oraşe europene, după cele iniţiale, potrivit agerpres.ro.

Proiectul european „ProTECT” a debutat miercuri, la Braşov, cu un seminar în care specialiştii din domeniul securităţii au analizat scenarii posibile, vulnerabilităţi ale Pieţei Sfatului, precum şi soluţii de prevenire ale acestor situaţii.

Citeste și:  Clădirea Primăriei Brașov va fi luminată în culoarea mov, pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Potrivit lui Alin Iacătă, şef Serviciu Analiză a Datelor şi Informaţiilor din cadrul IGPR – instituţie parteneră în acest proiect – în cadrul proiectului se vor desfăşura trei etape principale, scopul principal fiind aflarea unor scenarii de acest tip care se pot ivi în Piaţa Sfatului.

„Am început studiul de vulnerabilitate, al ameninţărilor de tip atac terorist, care se pot petrece la evenimentele publice din oraş. Etapa a doua este reprezentată de generarea unei liste de recomandări din partea institutelor de cercetare din domeniul aplicării legii, partenere în proiect – recomandări care vor viza tehnologii ce vor fi aplicate de municipalităţi pentru prevenirea acestor tipuri de atacuri, cât şi pentru combaterea lor. Etapa finală este reprezentată de evaluarea de către municipalitate şi de către IGPR a acestor tehnologii. Vom lua fiecare tehnologie în parte, vom analiza rolul ei şi posibilele utilităţi practice. Am invitat azi specialişti din mai multe instituţii publice, specialişti în explozivi, în situaţii de urgenţă, de la Jandarmerie, inclusiv de la centrele operaţionale care coordonează acest tip de misiuni”, a afirmat Alin Iacătă, potrivit documentului citat.

Citeste și:  Val de viroze respiratorii în România

Directorul executiv al Direcţiei Tehnologii Informaţionale şi Servicii Electronice din Primăria Braşov, Gabriela Vlad, a explicat că Braşovul are avantajul unei infrastructuri care poate să sprijine în evaluarea obiectivului propus şi un sistem informatic geografic foarte bine pus la punct, care poate ajuta la identificarea şi evaluarea tuturor fazelor pe care Comisia Europeană le solicită în analiza vulnerabilităţii.

Potrivit acesteia, în cadrul workshopului au fost marcate pe harta obiectivului – care se întinde pe 11.000 de metri pătraţi şi are o capacitate de 8000-12.000 de persoane – căile de acces (cu maşina personală, transport public) şi punctele de control care se stabilesc în cadrul unor evenimente de genul Festivalului Cerbul de Aur, parcările – care sunt, de asemenea, ţinte ale atacurilor teroriste – partea de supraveghere video şi „butoanele de panică” instalate de municipalitate, dar şi toate tipurile de imobile – care pot fi ţinte dar şi surse de potenţiale atacuri.

Citeste și:  Premieră la Brașov: primul turn de control virtual din Europa de Est și din România se montează, în aceste zile, pe Aeroportul Brașov

Piaţa Sfatului a fost aleasă deoarece reuneşte mai multe condiţii tipice care o face vulnerabile atacurilor teroriste, fiind o zonă de promenadă foarte aglomerată, unde se organizează evenimente la care participă un public numeros, în zonă fiind situate două biserici – Catedrale Ortodoxă şi Biserica Neagră – dar şi restaurante, muzee, magazine etc.

Valoarea bugetului aferent municipiului Braşov în acest proiect este de aproximativ 50.000 de euro, contribuţia proprie fiind de aproximativ 5.000 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.