Pinul din Chile și chiparosul de Athos au îmbogățit colecția Parcului Dendrologic Brașov

Pinul din Chile și chiparosul de Athos sunt două dintre speciile exotice care vor putea fi admirate pe viitor în Parcul Dendrologic din Brașov. Ambele specii au povești interesante pe care ne dorim să le putem spune celor care vor vizita, peste ani, parcul.

Despre Chiparosul de Athos, legenda spune că a fost plantat de către călugări, în jurul mănăstirilor. Așa se face că și acum, arborii străjuiesc, de exemplu, Mănăstirea Dohiariu, ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu.

Pinul chilian, în schimb, deși este arborele național din Chile, el își are originile în Brazilia și se regăsește deopotrivă și în Argentina, în anumite zone.

Citeste și:  Caroline Fernolend: Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii

Ambele specii au ajuns recent în pepiniera Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, cu sprijinul partenerilor noștri de la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere. Acum, în pepiniera noastră sunt trei puieți de chiparos de Athos (Cupressus sempervirens) și doi de pin chilian (Araucaria Araucana), pentru aclimatizare. După această această perioadă, care poate dura și doi-trei ani, ei vor fi plantați în parcul dendrologic.

În această primăvară, în Parcul Dendrologic Kronstadt au fost plantați peste 200 de arbori din 50 de specii. Campania de plantări va continua și la toamnă, poate cu ajutorul vostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.